Deciziile preşedintelui SUA stârnesc tot mai multe controverse, una dintre acestea este că Donald Trump vrea să închidă prograul „Dreamers”, (DACA) care ar spulbera şansele unor tineri care au fost aduşi ilegal de către părinţi în Statele Unite.
Universitatea americana Princeton si Microsoft au dat în judecată administrația președintelui Donald Trump încercând să salveze programul „Dreamers”, (DACA) care permite persoanelor care au intrat ilegal în Statele Unite, atunci când erau copii, să ramână în America și să lucreze legal, dacă îndeplinesc anumite condiții. Programul a fost aprobat de fostul președinte democrat Barack Obama în 2012, titrează Europa Liberă.
Reclamanții vor să obțină prin judecată, o declarație potrivit căreia oprirea bruscă a programului ar fi ilegală și neconstitutională, precum și un ordin de blocare a acesteia.
Programul DACA permitea până în prezent persoanelor care au intrat ilegal în Statele Unite atunci când erau copii să solicite la maturitate permisiunea de a ramâne și a munci legal în Statele Unite timp de doi ani, dacă nu au cazier, sunt înscriși într-o instituție de învățământ sau au obținut o diplomă universitară. Acest statut poate fi prelungit, dar nu reprezintă o etapă în obținerea cetățeniei americane, mai spune sursa menţionată.