„La UVT ajungi, prin efort prin efort și învățare, prin entuziasm și inspirație, cea mai bună versiune a ta!”

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) ofertează, pentru anul universitar 2019-2020, un număr de 6060 de locuri la programele de studii universitare de licență, dintre care 2150 de locuri finanțate de la bugetul de stat și 3910 locuri cu taxă.

Pentru a stimula incluziunea socială, dintre cele 2150 de locuri finanțate de la bugetul de stat, 30 se adresează candidaților romi, 8 candidaților din medii socio-economice defavorizate și 90 absolvenților liceelor din mediul rural.

Concursurile de admitere pentru anul universitar 2019-2020 se desfășoară în două sesiuni, în lunile iulie (1-28.07.2019) și septembrie (5-13.09.2019). Pentru informații detaliate despre calendarul înscrierilor, probelor de concurs și confirmărilor locurilor pentru fiecare facultate în parte, dar și despre actele necesare înscrierii, programele de studii ofertate sau tipul probelor de concurs pentru fiecare dintre acestea, vă invităm să accesați site-ul www.admitere.uvt.ro. La toate programele de studii universitare de licență organizate de Universitatea de Vest din Timișoara, admiterea presupune promovarea unei probe de examen.

Sunt o serie de noutăți interesante la UVT, anul acesta

Olimpicii care devin studenți ai UVT vor fi recompensați în anul I de studii cu o bursă lunară în valoare de 800 de lei. De asemenea, șefii de promoție de la cele mai bune licee din județele din bazinul principal de selecție al universității care devin studenți ai UVT vor beneficia, în anul I de studii, de o bursă lunară în valoare de 500 de lei. Aceste burse speciale pot fi cumulate și cu celelalte burse oferite de UVT: cea de merit, în valoare de 600 de lei/lună, adresată studenților ce sunt admiși cu cele mai mari medii, și cea socială, în valoare de 580 de lei/lună, adresată studenților orfani, celor ce provin din familii cu venituri reduse sau celor ce se confruntă cu probleme medicale, pentru a-i sprijini în parcursul lor educațional. Astfel, un student UVT din anul I, poate beneficia de burse lunare de peste 1600 de lei, dacă este eligibil pentru a cumula toate oportunitățile și formele de sprijin oferite de universitate. Toate bursele se acordă inclusiv în vacanțe.

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) promovează, de asemenea, transdisciplinaritatea și dezvoltarea studenților săi în cât mai multe domenii, fiind conștientă că societatea prezentului și viitorului are nevoie de cetățeni cu cunoștințe, abilități și competențe cât mai variate. Astfel, toți studenții UVT de la ciclul de studii universitare de licență trebuie să parcurgă disciplina Educație fizică și sport timp de cel puțin 4 semestre, minimum o limbă străină în această perioadă, dar și trei discipline din alte domenii decât cel al programului de studii la care sunt înmatriculați, dintr-o ofertă de peste 180 de discipline inedite.

Debut de an universitar pe ringul de dans

Bobocii au parte de „Săptămâna de inițiere” în perioada 28-29.09.2019, având ocazia de a participa la diverse activități de consiliere și sprijin în vederea acomodării cu mediul universitar și de cunoaștere a universității și a municipiului Timișoara. În prima zi a anului universitar, la fel ca în ultimii ani, studenții UVT se vor bucura de Festivalul Univibes, în incinta universității. Acolo vor sărbători, împreună cu colegii lor, începutul unei noi aventuri academice. De asemenea, UVT oferă studenților săi consiliere și orientare în carieră prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC), iar Societatea Antreprenorială Studențească (SAS) le oferă studenților oportunități de dezvoltare în domeniul antreprenoriatului, prin diverse cursuri, work-shopuri, conferințe sau competiții. Tinerii care fac voluntariat pot beneficia semestrial și de două credite de studii transferabile dacă desfășoară o activitate de cel puțin 60 de ore. De asemenea, studenții Universității de Vest din Timișoara pot beneficia de mobilități internaționale de studii și de practică, finanțate prin intermediul programului Erasmus+, atât în Europa, cât și în afara ei.

În plus, UVT organizează lunar conferințe și activități variate, cu cele mai importante personalități naționale și internaționale, unde studenții sunt invitați și încurajați să participe (Conferințele UVT, Conferințele miniștrilor la UVT, Conferințele Ambasadorilor la UVT, UVT Liberty Marathon etc).

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea

„Spiritul inovativ ne-a îndemnat să încercăm să trecem la un alt nivel în comunicarea cu studenții de mâine, la UVT, pentru că tinerii devin tot mai conștienți de opțiunile deschise pe care le oferă societatea și tind să-și dorească să profeseze și să obțină rezultate în condiții tot mai bune. Am deschis prima platformă românească online de testare a potențialului tinerilor pentru diverse meserii. Platforma YTM.ro, destinată orientării în carieră a elevilor de liceu, oferă un test predictiv de personalitate, aptitudini și interese, generând un raport complex care le indică tinerilor testați compatibilitatea (în procente) cu diverse meserii. Oferim, prin această platformă de testare, un sprijin real tinerilor, pentru orientarea lor corectă spre programe de educație superioară utile în meseriile ce le sunt recomandate. Faptul că platforma poate fi utilizată în mod deschis pentru orientarea candidaților oricărei facultăți este o formă concretă de responsabilitate socială, pe care am găsit necesar să o manifestăm.

Zi de zi, aducem inovația în viața universității noastre, nu numai prin tehnologii, noi programe de studiu, cercetări avansate și rezultate internaționale meritorii, cât mai ales prin valorizarea experiențelor umane și a libertății de gândire, fără de care nu vom găsi căile practice către descoperiri noi, către cunoaștere și către modelele profesionale ale viitorului. Proiectele de cercetare susținute de echipele din universitatea noastră se aplică în noile domenii ale Inteligenței Artificiale și Revoluției Industriale 4.0, în care oamenii utilizează Tehnologiile Cognitive și Interconectarea de tip Internet-of-Things, tendințe spre care se îndreaptă piața globală. Suntem conștienți că, nu peste mulți ani, o treime din locurile de muncă standardizate vor fi ocupate de roboți, dar și că se vor dezvolta multe alte categorii de profesii și specializări, acum necunoscute, pentru care absolvenții UVT își asigură un nivel cât mai bun de adaptabilitate și deschidere.

În secolul 21, secolul comunicării online și al locuirii într-o lume globală, în care suntem live 24 din 24 de ore și 7 zile din 7, într-o societate în care împărtășim experiențe permanent, chiar dacă ne aflăm fizic la mii de kilometri distanță, șansa la educație și dezvoltare superioară corelează direct cu ideea de inovare permanentă și democratizare a cunoașterii.

Față de acum o sută de ani, sau chiar față de perioade mai recente, mediul universitar s-a schimbat radical, așa cum s-a schimbat complet și viața modernă.

În 2019, UVT aniversează 75 de ani de la înființare, iar această vârstă instituțională ne găsește într-o casă comună, radical înnoită, în care implementarea tehnologiilor digitale, adaptarea inovatoare și transformarea vizionară se realizează zi de zi.

Te așteptăm la UVT, în noua sesiune de admitere 2019, pentru ca să ajungi, prin efort și învățare, prin entuziasm și inspirație, cea mai bună versiune a ta”.