Universitatea Craiova zburdă după „eliberarea” de Pițurcă. Victorie confortabilă

După pauza de iarnă, vineri seara, s-au reluat meciurile din Liga I. În meciul inaugural, Universitatea Craiova a învins pe „Ion Oblemenco” formația Gaz Metan Mediaş cu scorul de 3-1 (2-1), în etapa a 23-a Ligii I de fotbal.

Eliberați de „tutela” lui Victor Pițurcă, oltenii antrenați acum de Corneliu Papură au zburdat pe teren marcând prin Alexandru Cicâldău, o „dublă”  în minutele 7 și 26 și croatul Uros Cosic care a punctat în partea a doua a meciului (min. 62).

Al doilea gol al lui Cicâldău a fost unul de kinogramă, fiind marcat la vinclu dintr-o lovitură liberă obţinută de Dan Nistor, aflat la meciul său de debut la Universitatea.

Golul oaspeţilor a fost înscris de Marius Constantin în minutul 37 din penalty. Suporterii craioveni au contestat îndelung acordarea loviturii de pedeapsă. Un alt moment încordat a fost acela când la sfârșitul primei reprize, arbitrul intâlnirii, Marius Avram din Bucureşti, a anulat un gol, gazdelor, pe motiv de ofsaid.

Universitatea a reuşit a cincea victorie consecutivă pe teren propriu, în timp ce Gaz Metan venea după două victorii, cu Poli Iaşi şi FC Viitorul.

În meciul tur, Universitatea s-a câștigat cu 3-2 la Mediaş.

Cu această victorie, echipa din Bănie a trecut, provizoriu, pe locul trei al clasamentului, cu 40 de puncte în 23 de meciuri.