SuperLiga etapa 6. Universitatea Cluj, victorie la scor de neprezentare cu Sepsi (3-0)

Universitatea Cluj - Sepsi 3-0 Sursa foto: Facebook / U Cluj

Cluj Napoca. Universitatea Cluj a obținut o nouă victorie în etapa a șasea din SuperLiga, cu Sepsi OSK. Șepcile roșii s-au impus pe propriul teren cu scorul de 3-0 în fața echipei patronate de Laszlo Dioszegi.

 

După această victorie, trupa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a acumulat 12 puncte și se clasează pe locul al doilea. Clujenii se află în spatele Universității Craiova, la o distanță de două puncte.

Universitatea Cluj s-a impus fără drept de apel

Meciul de fotbal a început bine pentru Șepcile roșii care au avut inițiativa și au pus presiune pe adversari. Universitatea Cluj a avut prima ocazie în minutul 10 prin Thiam. Clujeanul a scăpat spre poarta lui Moldovan, dar portarul lui Sepsi a blocat șutul. Clujenii au continuat să preseze însă nu s-au mai putut apropia de poarta lui Sepsi. Pe de altă parte, sub asediu, jucătorii din Covasna au dat impresia că s-au întâlnit pentru prima oară în teren.

În acest context, cu Universitatea Cluj la cârma jocului, primul gol a venit firesc. Senegalezul Mamadou Thiam a deschis scorul în minutul 38. El a înscris cu un șut violent la colțul lung, din unghi.

Până a finalul reprizei, a mai fost de notat un șut pe lângă a lui Vladislav Blănuță, de la 12 metri. Fostul craiovean a anunțat, practic ce avea să urmeze, în partea secundă a meciului.

După pauză Universitatea Cluj a înscris, din nou, prin același Vladislav Blănuță, în minutul 58. Atacantul adus de la FCU Craiova a finalizat o acțiune colectivă și a înscris cu capul, din 7 metri. Sepsi nu a reacționat nici la acest gol, drept care clujenii au închis tabela, prin același Blănuță, în minutul 70. Atacantul de 22 de ani a înscris cu latul, de la 11 metri, după o pasă primită de la Bic.

Caseta tehnică a meciului de la Cluj

Meciul s-a disputat pe Cluj Arena, pe un teren destul de greu, nefiind complet refăcut după festivalul Untold. În tribune au fost în jur de 8.521 de spectatori, conform datelor oficiale.

Universitatea Cluj: Gertmonas - Chipciu, Masoero, Cristea, Boboc – Codrea, Simion, Bic – Nistor – Thiam - Blănuță. Rezerve: Gorcea, Oancea, Van der Werff, Mitrea, Briz, O. Popescu, Rață, Silaghi, Moraru, Tchassem, Berto, Bettaieb. Antrenor Ioan Ovidiu Sabău

Sepsi a jucat cu D. Moldovan - Ciobotariu, Kecskes, Ștefan – Oteliță, Alimi, Siger, Neskovic – Breji, Kallaku – Debeljuh. Rezerve: Gyenge, Gedo, Bardea, Oroian, Mino Sota, Drăghiceanu, Hajdin, K. Varga, M. Coman. Antrenor Bernd Storck.

Universitatea Cluj se ține în fruntea clasamentului

După meciul câștigat în etapa a șasea a SuperLiga, Universitatea Cluj acumulează 12 puncte. Șepcile roșii ocupă locul secund în SuperLiga la fotbal. Ei sunt devansați de cealaltă Universitate, din Craiova, care are două puncte mai mult, 14.

Pe locul trei în clasament se situează Oțelul Galați cu 11 puncte. De menționat că oțelarii au un meci mai puțin disputat. Partida pe care urmau să o dispute cu CFR Cluj a fost amânată.

De partea cealaltă, adversarii de la Sepsi rămân cu cele opt puncte acumulate în primele cinci etape. Echipa din Covasna se menține pe locul opt al clasamentului în SuperLiga.