Universitatea americană Yale a exmatriculat, marți, o studentă admisă după ce părinții ei au oferit mită. Decizia a venit după ce un scandal uriaș de corupție a pornit în mediul universitar al SUA, în care mai multe personalități au oferit mită.
Celebra universitate din New Haven, localitate din statul american Connecticut, este prima instituţie de învăţământ superior din Statele Unite care a luat o decizie de exmatriculare în urma acestui scandal, în care 50 de persoane au fost deja inculpate.
Printre acuzaţi se află antrenori de sport, administratori ai examenelor hotărâtoare pentru admiterea în universităţi americane prestigioase şi 33 de părinţi acuzaţi că au plătit până la 6,5 milioane de dolari oferind mită pentru a garanta admiterea copiilor lor.
Într-un comunicat publicat pe site-ul universităţii, consiliul de administraţie de la Yale a precizat că a fost informat pentru prima dată în legătură cu acest caz în luna noiembrie. Procurorul general din Massachusetts, care a condus ancheta, a cerut atunci informaţii despre Rudy Meredith, antrenorul echipelor de fotbal feminin care activează la Yale.
Potrivit universităţii, Rudy Meredith, care a părăsit Yale în noiembrie şi a fost inculpat pentru corupţie într-o reţea organizată, ar fi furnizat recomandări false „doar pentru două candidate”.
Doar una dintre ele a fost acceptată în cele din urmă la Yale, în ianuarie 2018. Părinţii ei ar fi plătit în total o mită de aproximativ 1,2 milioane de dolari, potrivit acuzaţiilor formulate împotriva lui Rudy Meredith.
După finalizarea anchetei, Universitatea Yale a decis să revoce admiterea studentei, precizează acelaşi comunicat.
Universitatea americană nu a dezvăluit numele celor două studente, identificate în actul de acuzare formulat contra lui Rudy Meredith cu ajutorul sintagmei „candidatele Numărul 1 şi Numărul 2”. Instituţia americană a adăugat că îşi va continua cercetările pentru a depista şi alte eventuale infracţiuni similare.
Rudy Meredith va trebui să se prezinte în faţa Tribunalului Federal din Boston în cursul zilei de joi.
Alţi antrenori de sport din cadrul unor universităţi prestigioase, publice sau private, precum UCLA, University of Southern California şi Georgetown, sunt vizaţi de acest scandal. Ei sunt acuzaţi că au oferit statutul de recruţi de seamă unor studenţi ai căror părinţi le-au oferit mită.
Banii şi privilegiile se află în centrul acestui scandal care a pătat reputaţia mai multor personalităţi americane, inclusiv pentru două cunoscute actriţe, Felicity Huffman şi Lori Loughlin. Cele două artiste vor trebui să se prezinte în instanţă pe 3 aprilie, informează Agerpres.