Nu va rezulta mult discutata plafonare a prețului gazelor la următorul Consiliu al Miniștrilor Energiei de la Bruxelles, ci trei măsuri concrete de reducere a costului facturilor consumatorilor europeni, care vor fi implementate imediat, în speranța atingerii imediate a obiectivului.
"Știm că o mare parte din creșterea prețului la gaze este legată de funcționarea defectuoasă a pieței, așa că trebuie să rezolvăm problema. Și vom lucra în următoarele ore pentru a ne asigura că vom găsi modalitatea corectă de a o face", a spus Roland Lescure, subsecretar francez al Industriei.
Cei 27 de miniștri competenți vor discuta propunerile făcute de Comisia Europeană pe 14 septembrie și, după cum reiese din surse diplomatice și UE, vor trece la aprobarea a trei măsuri specifice.
Prima este o limită a prețului de vânzare al energiei electrice produsă la costuri reduse, de exemplu din surse nucleare sau regenerabile, stabilit la 180 €/mWh. Producătorii din aceste sectoare au beneficiat, de fapt, de costurile ridicate ale energiei electrice, al cărei preț este legat de cel al gazului, în prezent cea mai scumpă sursă pentru a o produce.
A doua este o taxă de 33% pe extra-profiturile companiilor care se ocupă de combustibili fosili: și ele au realizat în ultimele luni "câștiguri la care nu au visat", așa cum le-a definit președintele Comisiei, Ursula von der Leyen.
Va exista, apoi, o reducere obligatorie de 5% a consumului de energie electrică în orele de vârf: fiecare stat membru va trebui să identifice intervalele de timp în care cererea este cea mai mare și să o reducă, prin măsuri la alegere.
Totuși, cea mai aprinsă dezbatere din instituțiile și în cancelariile Uniunii Europene se referă la plafonarea prețului gazelor, care poate fi discutată, dar fără o soluție definitivă în Consiliul Miniștrilor Energiei.
Comisia UE se teme
Pe de o parte, există 15 state membre, inclusiv Italia, care, printr-o scrisoare către Comisia Europeană, solicită aplicarea unui plafon de preț pentru toate importurile de gaze. Plafonul de preț, susțin ei, este singura măsură care va ajuta fiecare țară să atenueze presiunea inflaționistă.
Pe de altă parte, Comisia UE se teme pentru riscurile legate de aprovizionare, precum și un grup de țări, dintre care se remarcă însă Germania, cu toată greutatea ei specifică.
Comisarul european pentru Energie Kadri Simson a propus, apoi, "introducerea unui plafon la prețul gazelor pentru producerea de energie electrică la nivel european", în timp ce birourile sale sugerează într-un document informal posibilitatea de a aplica plafonul doar importurilor din Rusia.
Chestiunea va rămâne deschisă, cele 15 țări semnatare încercând să extindă grupul și Comisia fiind hotărâtă să găsească alternative acceptabile, notează it.euronews.com.
(Traducerea Rador)