Când Uniunea Europeană a fost creată - în formula anilor ’50 stipulată prin Tratatele de la Roma (CEE-Piața Comună) - statele semnatare ieșiseră de mai bine de un deceniu dintr-un război devastator iar reconstrucția postbelică se apropia de faza finală.

Se întrevedeau semnele așa-numitului boom economic care va dura un alt deceniu, generând un ecart în creștere constantă față de țările rămase dincolo de Cortina de Fier. Pornind de la aceste considerente, aderarea Ucrainei ar fi primul caz în istoria Uniunii Europene când un stat ar deveni membru ieșind dintr-un conflict de maximă intensitate. Croația putea fi un precedent dar aderarea la organizația europeană s-a produs la aproape 20 de ani de la războiul fratricid din fosta Yugoslavie. Slovenia nu intră în discuție întrucât conflictul menționat a ocolit-o. 

Integrarea Kievului nu va fi un proces ușor și de scurtă durată dar din motive pe care le voi expune în capitolul ,,Unele concluzii’’, ar trebui accelerat.

Ucraina - între membrii Uniunii Europene

Judecând prin prisma componentei dimensionale, este vorba de un stat cu o populație egală cu a Spaniei - dacă toți ucrainenii emigrați din cauza războiului vor reveni în patrie - și cu cea mai mare extindere teritorială între membrii acuali ai Uniunii. În aceste condiții, Kievul va avea dreptul la 55 sau 56 de parlamentari europeni devenind al cincilea stat în Uniune după numărul de reprezentanți în forul de la Bruxelles- Strasbourg. Pentru a nu spori numărul total al acestora, probabil va fi redusă proporțional ,,cota’’ de parlamentari a membrilor acuali. Vom avea un comisar ucrainean și reprezentanți ai Ucrainei în Comisie.

Dacă procesul decizional la nivelul Uniunii nu va fi reformat, cu siguranță va fi încetinit datorită solicitărilor particulare și multiple ale Kievului generate de situația economică precară a țării. Deci, reforma acestui proces se impune cu necesitate. Știm că un grup de state membre promovează ideea utilizării instrumentelor deja existente în Tratatele de la Roma pentru recurgerea la o majoritate calificată în locul așa-numitului consensus. Ideea trebuie materializată și va fi în scurt timp.

 Problematica pe linie economică este însă mult mai complicată. Un foarte scurt exercițiu de memorie ne aduce în minte recenta epopee a tranzitului cerealelor ucrainene prin Polonia, Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria. Acest tranzit - tratat ca excepție din motive legate de război - va deveni regulă odată cu aderarea vecinului nostru la UE sau chiar la spațiul Schengen, să zicem. 

Cu siguranță, Ucraina va avea nevoie de fonduri substanțiale pentru sectorul agricol iar dacă ținem seama de nivelul de dezvoltare al țării - grav afectat de conflict - fondurile de coeziune destinate Kievului vor fi cele mai mari din istoria recentă a Uniunii. În acest context, nu se poate excude ideea unor modificări substanțiale ale echilibrului intern al organizației pe segmentul contribuțiilor statelor membre la bugetul Uniunii. Mulți beneficiari neți vor deveni donatori neți iar lamentările nu vor lipsi. Nu trebuie să uităm însă că întreg estul Europei Unite a fost un beneficiar net încă din primele faze ale extinderii organizației. Este drept, nu toți au știut să obțină și să utilizeze fondurile de coeziune așa cum ar fi trebuit.

Se schimbă echilibrul intern al Uniunii...

Integrarea vastului teritoriu al Ucrainei în Uniunea Europeană va conduce la o deplasare spre est a centrului de greutate al organizației schimbând, în favoarea statelor din regiune, echilibrul geopolitic intern al acesteia. Este un proces similar - dar în plan politico-economic - al celui determinat de pericolul rusesc pe segmentul echilibrului intern al Alianței Nord-Atlantice. În context, nu ar putea fi exclusă crearea unor grupări interne în cadrul Uniunii care să reflecte interesele statelor a căror poziție este afectată de redefinirea axelor între noile centre de greutate.

Un exemplu actual este așa-numitul Grup Atlantic - o inițiativă portugheză cu denumire neformalizată încă - format din țările de pe țărmul estic al Atlanticului. În plus, se face simțită o nouă temere în rândul celor din vestul continentului. Este vorba de crearea unui ,,binom Varșovia-Kiev’’ care - chiar dacă nu va avea forța ,,motorului franco-german’’, în reducere de viteză de câțiva ani - ar deveni un rival geopolitic al acestuia.

Unele concluzii

După amânarea integrării în NATO, la Vilnius - previzibilă, de altfel - poporul ucrainean a rămas cu două mari speranțe: victoria în războiul cu Rusia și aderarea la Uniunea Europeană. Până acum, statele Uniunii - în proprții diferite și cu unele excepții - au susținut acțiunea militară de apărare a Kievului și i-au invitat pe ucraineni să se alăture organizației. Din motive obiective, ajutorul militar - preponderent de peste Atlantic - nu este în creștere așa cum și-ar dori Kievul - iar aderarea la UE ridică o serie de semne de întrebare pe care parțial le-am expus mai sus.

Dincolo de acestea, avem de-a face cu o realitate prezentă și viitoare indiscutabilă. În lipsa unui sprijin permanent din exterior, inclusiv la nivel emoțional, anii de război - pentru că vor fi ani - vor duce Ucraina în situația unui stat eșuat cu o populație resemnată, dornică de emigrare în vest. Ca să nu mai vorbim de recrudescența sistemului mafiot. Dacă Uniunea Europeană nu-și va menține promisiunea privind aderarea și nu va trata Kievul ca o excepție - indiferent de costuri - disoluția statului ucrainean va fi o nouă realitate în estul Europei, generatoare a unui incomensurabil ansamblu al factorilor de risc pentru Occident.