Uniunea Europeană este preocupată că Turcia menţine un parteneriat strâns cu Rusia în pofida războiului din Ucraina şi a sancţiunilor occidentale dure împotriva Moscovei.
Aprofundarea relaţiilor economice între Turcia şi Rusia este ''o cauză de mare preocupare'', a arătat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, într-o scrisoare către Parlamentul European, a relatat duminică grupul media german Funke.
Un alt motiv de preocupare îl constituie politica Turciei de ''a nu se alătura măsurilor restrictive ale UE împotriva Rusiei'', se mai spune în scrisoare.
Erdogan va discuta cu Putin și Zelenski
Conform aceleiaşi relatări, Borrell a subliniat că UE şi Turcia se află într-o uniune vamală, care garantează libera circulaţie a bunurilor, inclusiv a produselor cu dublă utilizare, civilă şi militară.
Este important ca Turcia să nu ofere Rusiei nicio variantă de ocolire a sancţiunilor, a prevenit Borrell.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat vineri că duminică va avea discuţii telefonice separate cu omologii săi rus şi ucrainean, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, pentru consolidarea acordului asupra exportului cerealelor prin Marea Neagră.
Erdogan mai vrea un mandat
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a lăsat să se înţeleagă, sâmbătă, că va candida pentru ultima dată pentru un mandat prezidenţial, anunţând că după aceea va preda ştafeta "tinerilor".
"Vom lansa construcţia secolului Turciei, cu susţinerea pe care o cerem în numele nostru pentru ultima dată poporului nostru în 2023", a afirmat şeful statului turc în timpul unui discurs la Samsun, în nordul acestei ţări, dând de înţeles că în cazul unei victorii în alegerile din 2023, acesta va fi ultimul său mandat.
"Vom preda acest stindard sacru tinerilor noştri", a adăugat Erdogan.
Odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale şi legislative, prevăzute să aibă loc în Turcia în iunie 2023, Erdogan, la putere din 2003, şi partidul său islamo-conservator AKP, speră să-şi menţină frâiele puterii.
Însă preşedintele turc trebuie să facă faţă unor provocări numeroase, printre care o inflaţie care a atins 84,4%.
În octombrie, Erdogan şi-a reiterat vechea dorinţă de a pregăti o nouă Constituţie a Turciei, care să fie "democratică, simplă şi vizionară". Acest proiect a fost perceput de unii observatori drept o dorinţă de a modifica limita de două mandate prezidenţiale maximum, prevăzută de actuala Constituţie turcă.