„Statele noastre membre, Cipru și Grecia, se pot baza întotdeauna pe deplina solidaritate a Europei pentru protejarea drepturilor lor suverane legitime”, a avertizat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în discursul său privind starea Uniunii Europene. Iată ce notează presa greacă!
Un mesaj puternic către Ankara a fost transmis, în urmă cu puţin timp, de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în discursul său în faţa Parlamentului European privind starea Uniunii Europene. "Turcia este și va fi întotdeauna un vecin important", a spus ea „Dar, chiar dacă suntem aproape pe hartă, distanța dintre noi pare să crească. Da, Turcia se află într-o regiune problematică și, da, găzduiește milioane de refugiați, pentru care o sprijinim cu o finanțare semnificativă. Dar nimic din toate acestea nu este o scuză pentru încercări de intimidare a vecinilor ei. „Statele noastre membre, Cipru și Grecia, se pot baza întotdeauna pe deplina solidaritate a Europei pentru protejarea drepturilor lor suverane legitime”.
„Dezescaladarea în Mediterana de Est este în interesul nostru reciproc. Întoarcerea navelor de explorare în porturile turcești în ultimele zile este un pas pozitiv în această direcție. Este necesar să se creeze un spațiu vital pentru dialog. Evitarea unor acțiuni unilaterale și reluarea discuţiilor cu bună credință este singura cale de urmat. Singura cale pentru stabilitate și soluții care vor rezista în timp".
În ceea ce privește problema migrației, având în vedere că miercurea viitoare Comisia va prezenta noul Pact pentru migraţie și azil, von der Leyen a declarat că acele țări care „își îndeplinesc datoria legală și morală sau care sunt mai expuse decât altele trebuie să se poată baza pe solidaritatea întregii noastre Uniuni Europene". Ea a mai subliniat că ar trebui să existe o „separare clară între cei care au drept de ședere și cei care nu au” și că ar trebui să se pună accent pe întărirea frontierelor externe și a acordurilor cu țările terțe, de provenienţă sau de tranzit, pentru a limita fluxurile.
"Imaginile din tabăra de la Moria sunt o reamintire dureroasă a necesităţii ca Europa să-și unească forțele", a spus preşedinta Comisiei Europene. Toată lumea trebuie să își asume responsabilitățile, inclusiv Comisia. „Comisia lucrează împreună cu autoritățile elene la un proiect pilot pentru noua tabără din Lesbos. Putem ajuta prin procesul de azil și returnări și putem îmbunătăți semnificativ condițiile pentru refugiați”.
Într-un alt punct crucial din discursul său, von der Leyen a reiterat propunerea Comisiei de a stabili un obiectiv mai ambițios de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 (cu 55% în raport cu 1990, faţă de 40% cât a fost în anul precedent). După cum a spus ea, noul obiectiv face ca UE să fie „în mod constant pe drumul cel bun” pentru a atinge neutralitatea climatică (zero emisii nete) până în 2050, astfel încât Uniunea să îndeplinească obiectivele Acordului de la Paris.
În sfârşit, referitor la Brexit, von der Leyen a subliniat că timpul pentru a se ajunge la un acord este deja foarte scurt. Ea a folosit un citat de Margaret Thatcher pentru a avertiza Londra cu privire la consecințele încălcării Acordului de ieșire încheiat anul trecut, așa cum se întâmplă prin actualul proiect de lege depus de guvernul Johnson cu privire la piața internă a Marii Britanii.
https://www.kathimerini.gr/politics/561080533/oyrsoyla-fon-nter-laien-na-stamatisei-i-toyrkia-tis-monomereis-energeies/
Traducerea Rador