Liderii europeni, dezbat în aceste zile la Consiliul European de la Bruxelles, consecințele votului britanicilor în favoarea ieșirii țării lor din Uniune. Lucrurile nu sunt deloc clare deocamdată, dar un lucru e cert: eurodeputații vor un Brexit rapid.
Premierul britanic, David Cameron, a declarat, la sosirea la summitul Consiliului European, că le va explica celorlalți 27 de membri ai UE faptul că Marea Britanie va părăsi Uniunea, dar vrea ca acest proces să fie cât mai constructiv posibil, pentru că țara sa nu are de gând să întoarcă spatele Uniunii. „Aceste state sunt vecinii noștri, prietenii noștri, aliații noștri și sper să avem cea mai apropiată relație posibilă în domeniul comercial și al securității, pentru că acest lucru ar fi benefic pentru noi toți”, a spus Cameron.
Atribuții scăzute pentu Comisie
Premierul ceh, Bohuslav Sobotka, s-a alăturat, ieri, apelurilor lansate de lideri din state central şi est-europene pentru reducerea atribuţiilor Comisiei de la Bruxelles. Rezultatul referendumului a alarmat aceste guverne, care vedeau în Marea Britanie un aliat pentru reducerea controlului centralizat din partea Bruxelles- ului. „Trebuie să schimbăm funcţionarea de ansamblu a Uniunii şi cred că este nevoie să schimbăm funcţionarea Comisiei Europene”, a explicat Sobotka, la Bruxelles,
Farage, vedetă în PE
În Parlamentul European a avut loc, ieri, o dezbatere aprinsă pe această temă. După discuții ce au durat mai multe ore, deputații au adoptat o rezoluție, prin care cer un Brexit rapid, pentru a pune capăt incertitudinii, dar și o reformă a UE. Șeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a declarat întristat de decizia britanicilor, dar a cerut liderilor politici să-și clarifice urgent poziția, pentru că oficialii europeni nu pot avea discuții, formale sau informale, cu Marea Britanie, înainte de invocarea articolului 50.
Un personaj controversat, liderul Partidului Independenței din Marea Britanie (UKIP), a fost cel mai fericit la această dezbatere. Nigel Farage a apărut râzând în fotografii și când s-a îmbrățișat cu președintele Comisiei. „Nu e ironic? Când am venit acum 17 ani aici și am spus că vreau o campanie pentru a scoate Marea Britanie din UE, ați râs de mine. Ei bine, acum nu mai râdeți, nu-i așa?”. El a venit la Bruxelles, în 1999, ca europarlamentar.
Nigel Farage a prezis acum că țara sa nu va fi ultimul membru UE care va părăsi Uniunea.
Iohhanis, la Brxuelles
Președintele Klaus Iohhanis a declarat, ieri, înaintea Consiliului European: „Trebuie să luăm lucrurile cu calm. Marea Britanie rămâne un partener foarte important pentru UE și pentru România. Să facem această mișcare foarte bine și să rezulte lucruri bune pentru toată lumea. Noi avem multe de negociat, trebuie să ne implicăm pentru românii din Marea Britanie. Este important ca dacă românii vor să lucreze acolo, să aibă condiții echitabile. Să nu aibă românii pierderi de suportat din cauza acestei mișcări. Deocamdată nu se întâmplă absolut nimic și nu se va întâmpla un an sau doi ani. Nu e cazul să intre cineva în panică. România e conștientă că trebuie să se implice și o va face”, a explicat Iohannis, la Bruxelles.