Unitate medicală închisă din lipsă de curent. Localnicii stau pe aur, dar sunt nevoiți să meargă în alte comune la consult

Sursa: Pixabay

O unitate medicală a fost închisă din lipsă de curent, iar localnicii au ajuns să meargă la dispensar în alte comune pentru a beneficia de ajutor. Vina este a contabilei care nu a pus avizele de control pe facturi.

Dispensarul din Roșia Montană a fost închis pentru că primăria n-a plătit facturile la curent. Peste 2000 de oameni se află în beznă totală și sunt nevoiți să meargă la alte unități medicale pentru ajutor. Principala vinovată ar fi o contabilă care nu a pus avizele de control pe facturi.

Peste 2.000 de localnici din Roșia Montană trebuie să meargă în comuna vecină pentru rețete sau pentru consultații din cauza problemelor de la dispensarul închis.

Nu funcționează nici iluminatul public, iar satele sunt în întuneric. Cei de la primărie au declarat că bani există, dar că o contabilă a refuzat să pună avizele de control pe facturi pentru că suspecta că ar fi acte ilegale, decurent sigilate.

Localnicii se revoltă

Localnicii au cerut demisia primarului și au declarat că lipsa curentului este o mare problemă. Ei nu își pot trimite nici copiii la școală.

Sursă: Spotmatik | Dreamstime.com

„De trei luni de zile, doamna contabilă, care deținea aviza controlului financiar a renunțat la controlul financiar datorită faptului, pe motive personale. Alte motive ce spune dânsa că ar fi că se aduc facturi care nu ar fi chiar legale sau nu sunt documentele toate legale.

Domnul primar a făcut un fond prin primărie care vrea să dea viza controlului financiar contabil la altcineva din primărie și nu mai nu dorește nimeni”, a declarat Vasile Morariu, viceprimarul comunei Roșia Montană.

Furnizorul de energie electrică trimite continuu preavize de debranșare, în condițiile în care anul acesta primăria nu a putut achita nicio factură, potrivit A3.

Spitalele se confruntă cu facturi uriașe

Toate spitalele din țară se confruntă cu facturi mari la energie, chiar dacă nu a venit iarna. De exemplu, Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon din Bucureşti trebuie să achite jumătate de milion de lei, iar Spitalul Bagdasar Arseni are de plătit peste 300 de mii de lei.

„Un dezastru pentru că dacă pacienții deja fiind cu probleme, dacă le mai oferim şi frig, unde ajungem. Nu este corect şi nu este normal ca pacienţii să nu aibă apă caldă şi căldură”, este de părere o altă panientă. „Nici nu pot să îmi închipui așa ceva, vă dați seama că va fi foarte greu. Sunt mulţi bolnavi, mulţi trăiesc la limita subzistenței”, a subliniat un alt pacient.