Unirea Basarabiei cu România! Aspecte mai puțin cunoscute. Ce interese au fost la mijloc și cum a fost gestionată Basarabia ca parte a României?

Unirea Basarabiei cu România a avut loc la 27 martie/ 9 aprilie 1918.  Istoria consemnează astăzi că a fost prima etapă spre desăvârșirea Marii Uniri. Dar oare, cum era situația în acel moment? Cu siguranță, sunt multe necunoscute, iar Unirea, desigur, legitimă, cerută de Congresul Ostașilor Moldoveni din 20-28 octombrie 1917 a avut un parcurs sinuos. cu multe surprize.

Unirea Basarabiei cu România. Cum arăta România în martie 1918?

Unirea Basarabiei cu România s-a produs într-un moment în care România era în cumpănă. România independentă era redusă teritorial la Moldova. Linia frontului se stabilizase pe aliniamentul Mărăști-Mărășești-Oituz, dar degringolada din Rusia țaristă a dus la necesitatea de a se ajunge la pacea separată, fiindcă Rusia Sovietică avea de gând să încheie pace cu Tripla Alianță. Un extraordinar articol din Evenimentul Istoric a arătat faptul că pacea separată a României de la București din 24 aprilie/7 mai 1918 a fost bine să se încheie, fiindcă altfel, România ar fi sfârșit în granițele Austro-Ungariei, Rusiei și Bulgariei.

Dar să revenim la perioada ianuarie 1918-martie 1918. La 26 ianuarie 1918, Vladimir Ilici Lenin a confiscat Tezaurul depus de România în Rusia țaristă în 1916-1917 iar reprezentantul diplomatic al României la Petersburg a fost arestat contrar uzanțelor diplomatice. România, redusă teritorial la Moldova, văzând că degringolada din Rusia revoluționară risca să amenințe viața românilor basarabeni, a intervenit militar, trecând Prutul.

La acea dată, la Odessa, funcționa RUMCEROD, un Guvern provizoriu (Comisariat provizoriu) condus de revoluționarul bolșevic de origine bulgară, Cristian Rakovski (pe care Stalin îl va executa ulterior în timpul marilor epurării din vremea Terorii). În februarie-martie 1918, Guvernul de la Iași (guvernul legitim, fiindcă la București, era ocupație militară germană) l-a delegat pe generalul Alexandru Averescu să poarte discuții.

Unirea Basarabiei în pericol. Averescu nu o consideră oportună! Acordul care era să-l coste pe Averescu prezența în fața unui pluton de execuție!

În 3 martie 1918, la Brest Litovsk, Lenin este de acord să încheie pace cu Puterile Centrale. Mari părți din actuala Ucraina, inclusiv Odessa și importante despăgubiri de război vor fi cedate, respectiv plătite. Atunci se pare că Lenin, având aurul confiscat de la români, l-a folosit și să cumpere arme pentru războiul civil și să plătească Germaniei despăgubiri. Să nu uităm că în aprilie 1917, Lenin venise prin Germania, închis într-un vagon, „sigilat ca un bacil al ciumei” - aprecierea lui Winston Churchill - cu o valiză cu 5 milioane mărci în aur pentru a face contrarevoluția. Ori, „pomana trebuia întoarsă”.

Așadar, aurul românesc de la Moscova, parțial ajunge în conturile Germaniei, apoi, după pacea de la Versailles, se pare că a ajuns în conturile Franței. O parte a fost dat pe arme, iar ce a mai rămas din tezaur (taboluri, bijuterii, alte obiecte de valoare au rămas și mai sunt și azi în Rusia, sovieticii oferind unele documente de arhivă și unele piese simbolice României, ulterior). Totuși, cea mai mare parte din cele 93 tone de aur este foarte posibil să fi fost folosite de Lenin în scopuri nu tocmai ortotodoxe.

Așadar, între 5 și 8 martie 1918, Averescu semnează cu Rakovski acordul care putea însemna trădare. Averescu deși, din zona Ismailului, nu vedea oportună unirea, deci ar fi fost de acord ca Armata Română să se retragă. Evoluția ulterioară a lucrurilor a salvat situația. Singurul care a știut și îl va șantaja pe Averescu va fi Ionel Brătianu atunci când, dorind să întărească PNL a permis ulterior, după semnarea Tratatelor de la Versailles. guvernarea Ligii Poporului până la alegerile din 1922.  Averescu putea să fie ușor dus în fața unui pluton de execuție, în ciuda succesului ofensivei sale de la Mărăști.

Unirea Basarabiei, meritul guvernului colaboraționist de la București -Guvernul Marghiloman! Miza ascunsă a acordului Germaniei ca trupele din Moldova să rămână în Basarabia

Unirea Basarabiei s-a produs ca urmare a unui „miracol”. Tot „miracol” a fost și faptul că acordul Averescu-Rakovski a devenit literă moartă.  „Miracolul” se traduce însă într-o logică amară, dar reală a Germaniei. În perioada 5 martie-23 octombrie 1918, la București, liderul Partidului Conservator, Alexandru Marghiloman a devenit prim-ministru.

Germania a permis atunci Guvernului Marghiloman să ia legătura cu Guvernul Averescu de la Iași (Averescu avea și portofoliul de ad-interim la Afaceri Străine) și să asigure procesul istoric de consultare a voinței populației din Basarabia pentru unire. Se știe că Sfatul Țării se constituise la 4 decembrie 1917, iar independența Basarabiei se proclamase la 4 februarie 1918.

Dar oare de ce voia Germania ca Basarabia să se unească, să se alipească Moldovei care atunci reprezenta România independentă? Calculul german era simplu. Ottokar Czernin ultimul Ministru al Austro-Ungariei la București (25 octombrie 1913 – 27 august 1916), care era acum Ministrul de Externe al Austro-Ungariei (23 decembrie 1916 – 14 aprilie 1918) se simțise umilit când, în perioada neutralității, Regina Maria aproape îl dăduse afară din audiență!

Tratatul din 1883, „un petic de hârtie nefolositoare”

Regina Maria considerase că ministrul austro-ungar își depășise mandatul, amenințând Familia Regală cu detronarea și exilul dacă aceasta nu onora Tratatul cu Tripa Alianță din 1883. În perioada neutralității României, Czernin își avertizase superiorul de la Viena, predecesorul său la Ministerul de Externe că Tratatul din 1883 a ajuns „un petic de hârtie nefolositoare”.

Acum, Czernin era pe poziții de forță, se felicita că avusese dreptate și îl somase la Răcăciuni pe Regele Ferdinand să facă acea pace separată ale cărei  negocieri băteau pasul pe loc. Pacea, semnată la 7 mai 1918, la București, după negocieri dramatice la Buftea, prevedea ca România să cedeze Dobrogea Bulgariei (avea acces la Mare, pe un drum comercial demilitarizat între Cernavodă și Constanța), să cedeze crestele Carpaților Austro-Ungariei.

Germania, neputând anexa teritorii din România, lua partea leului. Impunea un control economic pe 90 de ani, deci până în 2008, asupra economiei românești. Ori, permițând în martie, României, să facă Unirea cu Basarabia, Germania câștiga un nou teritoriu numai bun de exploatat economic, pe seama Rusiei sovietice aflate în focurile contrarevoluției.

Unirea Basarabiei, primul pas spre România Mare. Conflictul din sânul serviciilor secrete. Disputa Romulus P.Voinescu - Mihail Moruzov

Șeful Siguranței din Poliția Română, celebrul Romulus P. Voinescu descendent al celebrei familii a Voineștilor cu ramuri atât în Moldva cât și în Țara Românească,  doctor în Drept la Paris a coordonat un serviciu mixt româno-rus (România și Rusia țaristă erau aliați în 1916-1918) care identificase peste 2200 de spioni ai Puterilor Centrale la București. Ulterior, a început să urce steaua lui Mihail Moruzov, care crease în Deltă un comisariat care să oprească agresiunile bolșevice și infiltrările de bani falși rusești care să destabilizeze economic România.

Între cei doi maeștri ai contraspionajului românesc erau confruntări. Romulus P. Voinescu (2 august 1867-19 aprilie 1936) a inventat acea formulă care mai târziu a fost folosită de Eugen Cristescu legată de comuniști ca agenți ai Siguranței. Romulus Voinescu spusese „din 3 comuniști, doi sunt oamenii mei”, iar la interogatoriile de după 1945, Eugen Cristescu a spus că erau în jur de 880 comuniști, în 1944,  fiind sigur de cifră fiindcă „jumătate dintre ei erau oamenii mei”.

Confruntarea Voinescu-Moruzov pornise de la modul în care trebuia gestionată situația în Basarabia. Voinescu mergea pe recrutarea pentru Siguranță a agenților comuniști, Moruzov voia combaterea acestora. Voinescu s-a retras din activitate în 1928 (el și Moruzov gestionaseră tulburările de la Tatar Bunar, care au contribuit la scoaterea în ilegalitate a PCdR în 1924), exact în apropierea momentului revenirii lui Carol și a încoronării lui ca rege la 8 iunie 1930.

Scăpat de rivalul său, Moruzov a trecut la crearea unui serviciu indispensabil regelui Carol II. A continuat teroarea în Basarabia (aici a activat viitorul colonel Victor Precup, ardeleanul care a pus la cale un complot descoperit de Moruzov la adresa lui Carol al II-lea, la 7 aprilie 1934, în preajma Paștilor), avertizând că NKVD își întărise pozițiile foarte mult.

Unirea Basarabiei cu România ignorată de diplomația interbelică

La 28 octombrie 1920, la Paris, se semna Protocolul Basarabiei care recunoștea de facto Unirea din 27 martie/9 aprilie 1918, dar care lăsa calea semnării unui tratat bilateral româno-sovietic (Rusia sovietică nu participase la conferință, deși sistemul versaillez considerase nul și anulase pacea de la Brest Litovsk dintre Rusia și Germania) după reluarea relațiilor diplomatice.

Relațiile româno-sovietice s-au reluat abia în 1934. Moruzov a continuat să avertizeze că NKVD se întărise și că Basarabia va fi pierdută. În primul Guvern de după Marea Unire, Ion Inculeț a fost numit Ministru pentru Basarabia. Cam la atât s-a ajuns cu integrarea basarabenilor și bucovinenilor în guvernele interbelice. Ardeleanul Iuliu Maniu a fost mai dur, el dorind să se bată cu „miticii” de la București, forțând și reușind din a doua încercare revenirea și încoronarea lui Carol al II-lea ca rege, numai ca să scape de PNL.

Unirea Basarabiei  - epilog: Nicolae Titulescu și Mihail Moruzov joacă ultimele cărți

În 1936, Nicolae Titulescu, la Montreux încercase includerea unei formule care să considere Nistrul măcar linie de demarcație militară româno-sovietică, în discuțiile cu ministrul sovietic de externe Maksim Litvinov, în protocolul preliminar din 21 iulie 1936. Numai că, la Moscova, Litvinov va fi urmat de VM Molotov, iar Carol II, inexplicabil, îl înlocuiește în 29 august 1936, pe Titulescu, în locul lui venind la Externe, Victor Antonescu.  Partea sovietică a văzut în remanierea lui Titulescu faptul că România nu dorea încheierea pactului de asistență mutuală cu URSS, negociat în iulie 1936.

În 1939-1940, Moruzov pregătise chiar o propunere de cedare a unei părți din Basarabia sovieticilor (aceștia înființaseră pe malul stâng al Nistrului, pe teritoriul Ucrainei, RSS Moldovenească, predecesoarea Transnistriei de astăzi - a nu se confunda cu Transnistria lui Ion Antonescu!), dar Carol nu a fost de acord.

Spre cinstea lui Mihail Moruzov (lichidat de legionari la Jilava în 1940 cu complicitatea lui Ion Antonescu), CIA (condusă prima dată de Allen C. Dulles, fost rezident OSS în Elveția) va recunoaște după 1945, că dosarele pe URSS ale SSI din vremea lui Moruzov au fost cele mai complete, întrecându-le pe cele ale serviciilor naziste.Așadar, Mihail Moruzov nu a fost ascultat (nici el nu ținuse cont de părerea lui Romulus P. Voinescu) și în vara lui 1940, Barsarabia și Bucovina de Nord, apoi Herța au fost cedate fără luptă.