Unirea Albaniei cu Kosovo este „inevitabilă şi indiscutabilă”, indiferent dacă acest lucru se va întâmpla prin aderarea la Uniunea Europeană sau nu, a declarat premierul albanez Edi Rama într-un interviu.
Această unire 'se va realiza în cadrul UE ca un proces natural şi înţeles de toţi, ori va fi o reacţie la miopia şi superficialitatea UE', a mai spus premierul albanez, care s-a lansat şi într-o critică la adresa blocului comunitar, căruia îi mai reproşează că nu acordă kosovarilor regimul de scutire de la obligativitatea vizelor.
Premierul Rama a cerut în acest context UE să gândească mai strategic şi accepte cât mai repede statele balcanice în blocul comunitar, pentru că, argumentează el, 'atunci toate naţiunile din Balcani vor fi împreună fără a mai fi separate de graniţe'.
Belgradul a reacţionat imediat la declaraţia premierului albanez. Astfel, un consilier al preşedintelui Tomislav Nikolic l-a atenţionat pe acesta să nu mai 'bată tobele războiului' şi a cerut guvernului de la Tirana să-şi respecte obligaţiile internaţionale, în timp ce premierul Aleksandar Vucic a scris pe Twitter că Albania şi Kosovo 'nu se vor uni niciodată'. 'Cer liderilor albanezi să nu mai incite la instabilitate în regiune', a mai menţionat Vucic.
Provincia sârbă Kosovo, care şi-a proclamat unilateral independenţa în anul 2008, şi Albania, ţară membră a NATO, au mai evocat în trecut speranţa unei 'uniri' în cadrul Uniunii Europene