Țara Călatei (în maghiară Kalotaszeg) este o regiune situată în nord-vestul României, ce cuprinde partea vestică a județului Cluj și extremitatea sudică a județului Sălaj. Regiunea este dispusă în văile dintre municipiul Cluj și Huedin.

În primăvara anului 1919, reprezentanţii celor 40.000 de maghiari care trăiau în Ţara Călatei (Kalotaszeg) au încercat să proclame, la Huedin, autonomia acestei zone etnografice.

Arhitectul Kós Karoly (foto) definitivase toate detaliile legate de proclamarea Republicii Călata. Avea deja un statut al republicii, o monedă, un drapel şi un imn ale acesteia.

Împreună cu alţi membri marcanţi ai maghiarimii din Ţara Călatei, Kós şi-a prezentat planul la Sibiu, în faţa Consiliului Dirigent.

„Evident că membrii Consiliului Dirigent nici nu au vrut să audă despre o asemenea propunere. Oricum, nu ar fi existat resursele financiare necesare.

Era imposibil, de pildă, să făurească o nouă monedă, pentru doar 40.000 de maghiari. Totuşi, Kós nu a căutat să obţină dezlipirea Republicii Călata de România, voia mai degrabă autonomie”, spunea învățătorul Fekete Károly, bun cunoscător al istoriei regiunii.

Delegaţia maghiară s-a întors la Cluj cu buza umflată, iar Republica Călata a rămas doar un vis.

„Câteva zile a ținut republica”

Istoricul Valer Simion Cosma a vorbit la EBS Radio despre cele două republici proclamate în Transilvania după momentul 1 Decembrie 1918:

„Un caz interesant cred că ar trebui subliniat, cel puțin așa pentru partea anecdotică.

În contextul ăsta al vidului de putere de care ziceam, în Transilvania au fost proclamate la un moment dat două republici, într-un timp foarte scurt: una în Valea Jiului, a fost o republică minerească, dar a fost foarte rapid reprimată de către autorități, și una a fost aici la Cluj, la Călata, Republica lui Kós Károly, el fiind un faimos arhitect maghiar. Câteva zile a ținut republica.

Nici nu știm cât de serioasă a fost inițiativa. Ideea e că a intrat armata română și imediat s-a dizolvat, nici nu apucaseră să se organizeze, dar merită menționată așa, ca să ne putem da seama de climatul de atunci.

Era o plajă largă de oportunități și erau foarte multe variante. Noi acum vedem Unirea ca singura posibilitate, dar atunci, în epocă, în mintea multor oameni, fie români, fie de alte naționalități, era o plajă de oportunități și de alegeri, de variante”.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric