Ungaria va prelua, la solicitarea NATO, controlul asupra spaţiului aerian al Kosovo începând din martie 2013 pentru o durată de 3 până la 5 ani, a anunţat astăzi compania publică HungaroControl, însărcinată cu această misiune de statul ungar.
"Ungaria va redeschide şi va controla spaţiul aerian de deasupra Kosovo începând cu luna martie a anului viitor, de la 9.600 de metri deasupra nivelului mării, pentru o perioadă de 3 până la 5 ani", a precizat HungaroControl într-un comunicat, preluat de AFP.
Între 40 şi 50 de salariaţi ai HungaroControl vor lucra într-un nou centru de control la Budapesta. NATO asigură controlul exclusiv al spaţiului aerian deasupra Kosovo, unde aviaţia civilă este interzisă de 13 ani. Experţii prevăd că circa 450 până la 500 de zboruri vor tranzita zilnic deasupra teritoriului respectiv.
NATO le-a propus în mod oficial în iulie 2011 mai multor ţări din regiune să preia controlul asupra spaţiului aerian al Kosovo şi a decis în aprilie să reţină candidatura Budapestei, care i-a încredinţat ulterior sarcina HungaroControl, principala companie de control aerian a ţării.
Autorităţile ungare consideră că redeschiderea spaţiului aerian kosovar va contribui la normalizarea traficului aerian în Munţii Balcani şi la stabilizarea regiunii.
Secretarul de stat în Ministerul de Externe Zsolt Nemeth a afirmat că această misiune reprezintă un "succes diplomatic major pentru Ungaria" şi o contribuţie la eforturile NATO de a normaliza traficul aerian în Balcani şi de a stabiliza regiunea, în conformitate cu strategia Ungariei faţă de aceasta, transmite şi Agerpres.