Parlamentul Ungariei l-a ales, ieri, pe preşedintele în exerciţiu al ţării, Janos Ader, pentru un al doilea mandat de şef al statului, cu 131 de voturi.
Ader, în vârstă de 57 de ani, avocat şi membru al partidului Fidesz al premierului Orban, a fost un aliat puternic al lui Viktor Orban de la alegerea sa în fruntea ţării în 2012.
Parlamentarii au votat în număr de 131 în favoarea prelungirii mandatului lui Ader după ce acesta nu a reuşit să obţină majoritatea necesară de două treimi în prima rundă.
Candidatul opoziţiei de stânga, Laszlo Majtenyi, un critic al premierului Orban, a primit 39 de voturi, scrie Reuters, citată de Agerpres.
Cel de-al doilea mandat de cinci ani al lui Ader va începe la 10 mai, a declarat preşedintele legislativului de la Budapesta, Laszlo Kover.
„Peste circa un an cu toţii veţi fi supuşi unui test. Zgomotul dezbaterilor politice se va amplifica în următoarele săptămâni”, a declarat Ader în parlament înaintea votului, cerând parlamentarilor să plaseze interesele Ungariei înaintea certurilor politice.
Partidul Fidesz al premierului Orban deţine o majoritate confortabilă în sondajele de opinie, Partidul Socialist şi cel naţionalist Jobbik rivalizând pentru poziţia de principal oponent al formaţiunii premierului în alegerile parlamentare din aprilie 2018.
Un element cheie al agendei lui Orban pentru a-şi menţine sprijinul în rândul populaţiei a fost poziţia sa dură privind migraţia.
Săptămâna trecută, Ungaria a adoptat o lege care prevede detenţia migranţilor în tabere la graniţa sa, o măsură despre care Naţiunile Unite afirmă că încalcă legislaţia UE.