Ungaria acordă începând de joi vizele de lungă ședere gratuite cetățenilor ucraineni, chiar dacă nu există încă un acord final din partea Uniunii Europene pe această temă, a declarat premierul de la Budapesta, Viktor Orban, citat de AFP.
”După trei ani grei prin care a trecut Ucraina în numele valorilor europene, Uniunea Europeană are obligația morală de a oferi ucrainenilor liberalizarea vizelor. Din păcate, dat fiind că alte state UE blochează acest demers, Ungaria a decis ca de astăzi să acorde cetățenilor ucraineni vize de tip D sau vize care nu sunt taxate în niciun fel”, a declarat Orban, în urma unei întruniri cu omologul său de la Kiev, Volodmir Grosman.
Vizele de tip D permit oamenilor să stea pe teritoriul țării pentru mai bine de 90 de zile, dar și să călătorească în Spațiul Schengen, cu toate că aici există anumire restricții de timp, informează activenews.ro
Statele membre UE s-au pronunțat pe 17 noiembrie pentru liberalizarea vizelor de călătorie pentru ucraineni, dar încă mai este nevoie de acordul Parlamentului European.