Ungaria: Manifestaţie de solidaritate cu premierul Viktor Orban

Peste 100.000 de oameni au ieşit ieri în stradă, la Budapesta, într-o manifestaţie de susţinere a premierului ungar Viktor Orban.

Manifestaţia a fost organizată de jurnaliştii apropiaţi partidului Fidesz, al premierului Orban, în încercarea de a demonstra că dreapta este capabilă încă să adune masele în stradă, la Budapesta, relatează "Le Figaro". Potrivit organizatorilor, peste 100.000 de oameni au participat la manifestaţie. Participanţii au fost aduşi cu autocare din toată Ungaria, dar şi din ţările învecinate, precum România şi Slovacia, unde minoritatea maghiară este foarte numeroasă, notează ziarul francez. Mulţi dintre ei au venit cu drapelul Ungariei şi afişe în care îşi declarau sprijinul şi simpatia pentru premierul Orban. Potrivit Agerpres, peste 500 de persoane au participat la manifestaţii de solidaritate cu Guvernul de la Budapesta, organizate de Partidul Civic Maghiar şi în România, la Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc şi Gheorgheni.

Tot ieri, peste 5000 de oameni au protestat la Budapesta pentru a cere demisia preşedintelui ungar Pal Schmitt, acuzat de plagiat în cazul tezei sale de doctorat, în 1992.

La începutul anului, pe 2 ianuarie, un protest organizat de partidele de opoziţie şi asociaţiile civile a strâns peste 70.000 de persoane. Oamenii au protestat faţă de intrarea în vigoare a controversatei noii Constituţii a Ungariei.

Şeful guvernului de la Budapesta a promis, miercuri, că va revizui Constituţia, după ce Comisia Europeană a lansat împotriva Ungariei procedura de încălcare a normelor comunitare, din cauza unor prevederi controversate din  noua lege fundamentală.