Ungaria ar putea bloca aderarea Croației la Spațiul Schengen dacă nu-și va apăra frontierele Externe ale Uniunii Europene, informează Reuters.
"Dacă Croaţia ridică mâinile şi spune 'Nu, nu vreau să apăr frontierele', atunci Ungaria nu poate spune decât că nu este pregătită să adere la Schengen când va veni momentul unei decizii", a declarat Antal Rogan, şeful Cabinetului politic al lui Orban.
"O condiţie pentru aderarea la Schengen este ca ţara să se angajeze să apere frontierele externe ale Europei. Dacă eşuează în mod vizibil să facă acest lucru, atunci nu este pregătită pentru apartenenţa la Schengen", a subliniat Rogan.
Între oficialii celor două state au existat în ultimele zile schimburi de replici acide, în contextul crizei imigranților.
Premierul croat, Zoran Milanovici, a declarat sâmbătă că ţara sa a forţat Ungaria să accepte refugiaţi, trimiţându-i la frontieră, şi că va continua să facă acest lucru.
Peste 20.000 de imigranţi au intrat în Croaţia după ce Ungaria şi-a închis frontierele cu Serbia, blocându-le drumul spre statele cele mai dezvoltate economic din UE