O fabrică de aluminiu din Ungaria a fost amendată cu 472 de milioane de euro, din cauza unei deversări de noroi toxic, care a avut loc în octombrie anul trecut, relatează BBC.
Accidentul din octombrie 2010, de la Uzina MAL Zrt, s-a soldat cu trei morţi şi pagube materiale însemnate. Un comunicat al guvernului ungar a anunţat că amenda reflectă volumul fără precedent de materiale toxice care s-a scurs în mediul înconjurător, după ce pereţii rezervorului s-au crăpat. Este vorba de aproximativ 700.000 de metri cubi de compuşi toxici alcalini, care au ajuns în cele din urmă în Dunăre. Firma are la dispoziţie două săptămâni pentru a plăti amenda. 150 de răniţi "MAL Zrt va fi obligată să plătească o amendă de peste 135 de miliarde de forinţi pentru contaminarea mediului în timpul operaţiunii de la rezervorul cu noroi roşu", a anunţat Ministerul pentru Dezvoltare Rurală pe siteul său. Substanţele alcaline au ajuns în oraşele şi satele din apropiere şi pe un teren agricol din vestul Ungariei. În cele din urmă s-au scurs pe o arie de 40 de kilometri pătraţi şi au ajuns la Dunăre, rănind peste 150 de persoane. Oficialii au declarat că a fost cel mai grav accident chimic produs vreodată în Ungaria, dar compania a primit acceptul pentru a relua producţia la doar două săptămâni de la incident.