După opt ani de guvernare socialistă, vecinii unguri au votat majoritar pentru partidele de dreapta. Reformele draconice luate de socialiştii ca să scape ţara de faliment i-au costat la urne.
Formaţiunea de centru dreapta Fidesz, condusă de Viktor Orban, a câştigat primul tur al alegerilor legislative organizate, ieri, în ţara vecină.
Liderul partidului le-a promis maghiarilor creştere economică şi locuri de muncă.
Carismaticul lider, fostul premier, Viktor Orban, în vârstă de 46 de ani, a reuşit să-şi ia revanşa şi să pună punct purgatoriului de opt ani, cât a stat în opoziţie.
"Ungurii au ales unitatea, securitatea şi ordinea. Au votat pentru viitorul Ungariei", a declarat oficialul în aplauzele sutelor de oameni adunaţi, aseară, în centrul capitalei.
Surpriza a venit şi de la un partid ecologist nou înfiinţat. Cu o campanie axată pe mesajul „Politica poate fi altfel” a reuşit să intre pentru prima oară în Parlament.
Înfiinţat anul trecul, MLP, sprijinit de intelectuali maghiari printre care se află şi Miklos Gaspar Tamas, ar trecut de pragul electoral de 5% şi şi-a revendicat peste 7 procente dintre sufragii. Rata de participare a fost de 64,29%, cu peste patru procente mai mică faţă de scrutinul din 2006. De la plecarea liberalilor din coaliţia guvernamentală, acum fix un an, ţara este condusă de un guvern socialist minoritar cu un premier tehnocrat, Gordon Bajnai.