Unealtă de vânătoare de acum 300.000 de ani. Descoperire importantă

Unealtă de vânătoare de acum 300.000 de ani. Descoperire importantă unealta vanatoare veche de 300.000 ani sursa: plosone.org

Cu sute de mii de ani în urmă, un om primitiv din ceea ce este acum Germania a luat o bâtă. A decojit-o, i-a ascuțit vârfurile, a tratat lemnul și l-a netezit. Arheologii care au descoperit această bâtă, printre alte unelte de lemn din Schöningen presupun că a fost folosită în vânătoare de oamenii preistorici.

Unealtă vânătoare veche de 300.000 de ani. Bâta a fost descoperită inițial în 1994 în Schöningen și face parte din cea mai veche colecție cunoscută de unelte de lemn din lume, se relatează într-o comunicare științifică.

"Descoperirea uneltelor de lemn ne-a extins în mod semnificativ înțelegerea acțiunilor umane primitive", a declarat dr. Annemieke Milks, autoarea unui articol despre descoperire. Aceasta este și arheolog la Universitatea din Reading.

Cercetătorii au putut să studieze această unealtă mai îndeaproape doar recent. Datorită tehnologiilor avansate precum microscopia 3D, dezvăluind detalii ale modului în care a fost creată și utilizată. Milks și echipa sa au identificat unealta ca fiind confecționată dintr-o ramură de brad. Deosebind-o de alte artefacte de la situl respectiv confecționate din trunchiuri de brad.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dar care era scopul acestor unelte? Oamenii de știință cred că oamenii primitivi, posibil Homo Heidelbergensis sau Homo Neanderthalensis - deși nu s-au descoperit oase umane - le-au folosit ca bumeranguri de vânătoare.

Unealta vânătoare folosită pentru animale mari

"Bețele descoperite în Schöningen ar fi putut fi aruncate pentru a dezorienta animale mai mari [cu copite, cum ar fi cerbii sau antilopele], potențial de la distanțe de până la 30 de metri", au indicat cercetătorii. Milks a teoretizat că bețele erau folosite pentru a ameți prada, care apoi era omorâtă cu sulițe. Bâta chiar prezenta semne de sânge sau grăsime.

În plus, Milks a menționat că aspectul ușor al uneltei ar fi putut să o facă un instrument potrivit pentru copii. Fie în vânători comunitare, fie ca arme de exercițiu. "Aceste bețele de aruncat, mai ușoare, ar fi putut fi mai ușor de folosit decât sulițele mai grele. Permițând participarea întregii comunități", a adăugat ea.

Uneltele de lemn din acea vreme sunt extrem de rare din cauza descompunerii. Cu toate acestea, descoperirile din Schöningen au fost bine conservate în apă, permițându-le analiza lor multe secole mai târziu. Aceasta oferă o privire fascinantă asupra modului în care oamenii primitivi și-au creat armele. Au vânat animale și, poate, chiar modul în care cei tineri și-au dezvoltat propriile abilități de vânătoare.

Prezervarea remarcabilă a acestor unelte în condiții acvatice ridică și întrebări despre modul în care comunitățile umane primitive interacționau cu mediul lor. A fost aruncarea uneltelor în apă o practică ritualică sau doar o coincidență fericită care a permis prezervarea lor? Sau poate că zona era odată o mlaștină sau un lac unde uneltele au fost pierdute sau aruncate?

Copiii erau învățați să vâneze

Mai mult, dacă aceste unelte arată niveluri avansate de planificare și cunoaștere a materialului, ce alte abilități și cunoștințe au fost dezvoltate și apoi pierdute de-a lungul istoriei umane, se întreabă specialiștii. Și cum ar putea aceste descoperiri să schimbe modul în care privim dezvoltarea limbajului, a societății și a altor aspecte complexe ale comportamentului uman?

Unealtă vânătoare. Există, de asemenea, implicații pentru înțelegerea vârstei și rolurilor în comunitățile primitive. Dacă uneltele erau, într-adevăr, suficient de ușoare pentru a fi folosite de copii, asta sugerează învățarea și participarea la vânătoare. Ca parte a educației de la o vârstă fragedă, subliniind importanța rolurilor familiale și a transmiterii cunoștințelor între generații.

Toate aceste aspecte adaugă un alt strat de complexitate și fascinație în privința descoperirii. Făcând din Schöningen nu doar un sit arheologic de importanță mondială, ci și o fereastră spre adâncimile neștiute ale evoluției și comportamentului uman.