La începutul democrației postrevoluționare, România a beneficiat de un important bazin electoral naționalist. Tinerii de astăzi nu știu că în anii 1990 a existat Partidul Unității Naționale Romîne (PUNR) provenit din asociația civică „Vatra Românească”, sau Partidul România Mare. PUNR a atins scoruri de 10 % și a avut candidat la Președinția României, pe Gheorghe Funar, iar Partidul România Mare, în momentul său de glorie cu Vadim Tudor prezidențiabil în turul al doilea, a atins 33,17% din voturi.
Un bazin electoral enorm, care s-a subțiat pe zi ce trece pentru ca astăzi să fie aproape inexistent. Și totuși, unde este acest electorat care parcă s-a evaporat? Bine, analiștii de duzină, bine spălați pe creier, vor susține că maturizarea democrației în România, intrarea în Uniunea Europeană i-a făcut automat pe români altfel de cetățeni. Este probabil adevărat, dar cred că doar parțial. Sufocat și frustrat de șansa de a participa la guvernare, de a o prelua, cred că bazinul naționalist s-a orientat spre alte variante. Mulți dintre ei au virat spre PSD. În pofida criteriilor europene, PSD-ul se comportă de multe ori ca un partid conservator. A fost pro-referendum, când, în Uniunea Europeană, stângiștii se mândresc cu deschiderea lor spre persoanele de același sex sau cine știe ce alte bazaconii sexuale. Dreapta românească, orientată spre familie, spre valorile credinței, conservatoare - cel puțin în cărțile de științe politice - a fost pro-gay. Da! În unele privințe, PSD-ul a fost mai de dreapta decât dreapta propriu-zisă!
Conform noilor standarde politice, naționalismul este catalogat de profesioniști drept o subideologie, nicidecum o ideologie. Care se poate adapta, plia foarte bine pe un curent politic clasic. Astfel, putem întâlni socialiști naționaliști, ba chiar comuniști, deși cele două termene sunt la prima vedere antagonice. Așa că virajul foștilor votanți PUNR și România Mare – în esență tot oameni de stânga - este aproape firesc. Astăzi, la 30 de ani de la evenimentele din 1989, dreapta românească este divizată, parcă urmărită de un blestem primordial. Există un partid PNL, cu o orientare de centru dreapta, de sorginte europeană, mult diluat față de tradițiile dreptei autentice și unul PMP-ul simpatizant al dreptei americane. Mult mai diferită și bine articulată decât cea europeană.
Pe bazinul naționalist, scriptic aflat undeva la 20, 20 și ceva la sută, se luptă PSD-ul, dar și alte formațiuni nou-născute. PRO-România lui Victor Poanta imită radicalismul grecilor de la Syriza și vorbește de mândria de a fi român. PRM-ul sub conducerea lui Victor Iovici dă semne că își revine. Partidul lui Marian Munteanu, „Alianţa Noastră România”; Partidul generalilor, „Partidul Neamul Românesc” al lui Mircea Chelaru; partidul col. Dragomir, „Partidului Alianța Națională” și multe alte formațiuni se luptă pentru a cîștiga voturile naționaliste. Revenit recent în lupta politică, UNPR-ul generalului Gabriel Oprea a făcut un onorabil 2% în sondaje după doar o lună de activitate, semn că vechile organizații nu s-au desființat. Bătălia e grea mai ales că au apărut și pseudo-partide de dreapta, construcții ciudate precum USR sau Plus!
Un întreg Turn Babel! Cu un ghid profesionist în mână și tot nu-i dai de capăt!
Recomandările noastre
