Planul Rusiei, devolalat Donald Tusk: Acte de teroare aeriană asupra unor companii din întreaga lume

Planul Rusiei, devolalat Donald Tusk: Acte de teroare aeriană asupra unor companii din întreaga lumeÎntâlnire Tusk - Zelenski, la Kiev. Sursa foto: president.gov.ua

Premierul polonez Donald Tusk a lansat o serie de acuzații grave la adresa Rusiei, afirmând că Moscova a planificat „acte de teroare” în transportul aerian la nivel mondial. Declarațiile au fost făcute într-o conferință comună cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat într-o vizită oficială încărcată de semnificații geopolitice.

Sabotaje aeriene cu tentacule globale

„Fără a intra în detalii, pot confirma temeri bine întemeiate conform cărora Rusia a planificat acte de teroare aeriană, nu doar împotriva Poloniei, ci și împotriva unor companii aeriene din întreaga lume”, a declarat Donald Tusk, de la Varșovia. Premierul a menționat că Moscova desfășoară operațiuni de sabotaj și deturnări atât în Polonia, cât și pe alte teritorii.

Această retorică vine pe fondul intensificării conflictului dintre Rusia și Ucraina, în contextul unui război care a izbucnit în februarie 2022. Polonia, membră a Uniunii Europene și NATO, rămâne unul dintre cei mai fermi susținători ai Kievului, contribuind activ la consolidarea sprijinului internațional.

Uniunea Europeană și aderarea Ucrainei

Pe lângă subiectul terorismului aerian, premierul Tusk a abordat problema procesului de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. „Președinția poloneză a Consiliului UE va face tot posibilul pentru a depăși blocajele recente și va colabora strâns cu Ucraina și partenerii europeni pentru a accelera cât mai mult integrarea acesteia”, a precizat el.

De cealaltă parte, președintele Zelenski a evidențiat importanța unității europene în fața agresiunii rusești. „Cu cât mai repede Ucraina va fi membră a UE și NATO, cu atât mai rapid Europa va avea stabilitatea geopolitică necesară”, a afirmat liderul de la Kiev, conform Președinției Ucrainei.

Vizită a delegației poloneze în Ucraina

Vizită a delegației poloneze în Ucraina. Foto: president.gov.ua/

Tusk vrea rezolvarea diferendului legat de Masacrul din Volânia

Un alt punct delicat al discuțiilor dintre Tusk și Zelenski l-a constituit rezolvarea diferendului istoric privind Masacrul polonezilor din Volânia, o tragedie petrecută în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Acest masacru rămâne o rană deschisă între cele două națiuni.

Tusk a subliniat că „există o nevoie legitimă a familiilor poloneze de a-și îngropa demn rudele”, subliniind importanța colaborării cu Ucraina pentru exhumarea victimelor. Premierul polonez a salutat discuțiile constructive pe acest subiect, considerând că acestea marchează un „progres real”.

De partea sa, Volodimir Zelenski a dat asigurări că Ucraina este pregătită să colaboreze pentru rezolvarea acestor probleme istorice, subliniind că dialogul deschis poate conduce la o reconciliere veritabilă.

Vizita lui Zelenski în Polonia are loc cu doar câteva zile înainte de întrarea în funcție a președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump. Declarațiile acestuia din campanie, privind o rezolvare rapidă a conflictului din Ucraina, alimentează temeri la Kiev, unde autoritățile se tem de eventuale concesii teritoriale într-un acord de pace impus.