Unde-și țin vinurile de colecție Putin, Merkel, Iohannis sau Blair. Crama se prezintă pentru prima dată în vest
- Georgeta Petrovici
- 3 aprilie 2015, 16:33
Beciurile de la Cricova, a căror reputație a crescut după ce s-a aflat că aici își țin vinurile de colecție președintele Rusiei, Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel sau fostul premier britanic Tony Blair, dar și noul președinte al României, Klaus Iohannis, își fac reclamă zilele acestea la Timișoara.
Capitala vinului s-a mutat pentru trei zile în orașul de pe Bega unde, week-end-ul acesta are loc cea de-a 12-a ediție a Salonului Internațional de Vinuri VinVest. Nu mai puțin de 300 de specialiști din domeniul vitivinicol, printre care producători și distribuitori de vin, utilaje de vinificație, accesorii de vin și material săditor, oenologi, somelieri și experți degustători participă la eveniment.
Timișorenii aflați în căutarea unui vin bun pot alege să se aprovizioneze de la cea mai mare cramă din lume, din Moldova, de la Cricova. Vinurile de aici sunt appreciate în toată lumea. Beciurile de la Cricova au ajuns atât de cunoscute încât chiar și noul președinte al României, Klaus Iohannis, dar și președintele Rusiei, Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel sau fostul premier britanic Tony Blair își păstrează colecțiile de vinuri în galeriile subterane aflate la 11 kilometri de Chișinău. „Galeriile de aici reprezintă un adevărat oraș subteran. Străzi, stradele ce poartă denumiri fascinante: Cabernet, Dionis, Fetească, Chardonnay, Sauvignon. Fiecărei străzi îi corespunde, astfel, numele vinului care se păstrează în nișele adiacente. Pentru că adâncimea la care sunt beciurile variază de la 35 de metri la intrare până la 80 de metri, temperatura rămâne constantă în decursul întregului an, între 13 și 14 grade Celsius. Datorită acestor condiții naturale optime este posibilă păstrarea și maturarea vinurilor de calitate superioară”, a explicat, astăzi, la VinVest, Puiu Bucur, reprezentantu cramei moldovene. În Beciurile de la Cricova se găsește și Oenoteca Națională, care cuprinde, în acest moment, aproximativ 1,5 milioane de sticle. Crama a venit la Timișoara cu vinuri și spumante care pot fi cumpărate cu prețuri între 20 și 5.000 de lei. Programul Salonului Internațional de Vinuri VinVest este disponibil online.