Unde se află Porțile Iadului? Ard din 1971. Locul pe care multă lumea nu îl știe. Video
- Daniel Teodoreanu
- 10 ianuarie 2022, 22:22
Președintele Turkmenistanului, Gurbangulî Berdâmuhamedov, a ordonat stingerea și totodată sigilarea celebrului crater din deşertul Karakum. Astfel, după 51 de ani, țara poate rămâne fără Porțile Iadului, principala atracție turistică din fosta republică sovietică.
Craterul uriaș din deşertul Karakum (n.r. - denumit Porțile Iadului) arde continuu din 1971. Așa cum se știe, el este principala atracţie turistică din Turkmenistan și a generat un interes uriaș de-a lungul deceniilor.
Turiștii și specialiștii care doreau să înțeleagă mai multe despre arderea gazelor au fost atrași în număr mare de Porțile Iadului. Aventura lor în deșertul din Turkmenistanul a fost de neuitat, mai ales că vorbim despre o fostă republică sovietică.
Luând în calcul problemele de mediu pe care le provoacă uriașul crater, președintele țării a ordonat stingerea flăcărilor și sigilarea craterului. Gurbangulî Berdâmuhamedov este convins că flăcările care ard în puţul cu o lăţime de 70 de metri au un „impact negativ asupra mediului şi a sănătăţii populaţiei din vecinătate”.
De asemenea, el crede că țara pe care o conduce are și pierderi financiare importante din cauza ineditei atracții turistice: „Risipim resurse naturale valoroase pentru care am putea primi câştiguri ce ar fi folosite pentru a creşte bunăstarea poporului nostru.
Va fi găsită soluția dorită de liderul din Turkmenistan?
Mai departe, în cadrul mesajului difuzat de televiziunea de stat, Gurbangulî Berdâmuhamedov a ordonat autorităţilor să „găsească o soluţie pentru a stinge focul”. În craterul Darvaza arde gaz metan de zeci de ani.
Oamenii locului au spus că Porțile Iadului ai apărut după ce craterul a fost incendiat intenționat de autoritățile sovietice. Inițial, s-a crezut că focul se va stinge după câteva săptămâni, dar chiar și după jumătate de secol, el încă arde.
În acest context, este important de spus că autorităţile au încercat de-a lungul anilor să îl stingă, dar de fiecare dată, demersurile lor nu au avut succes. Craterul este situat la 270 de kilometri de capitala Aşhabad.
Arderea care nu a putut fi oprită atâtea decenii confirm imensitatea rezervelor de gaz de care beneficiază Turkmenistan. Nu mai de mult timp un secret că economia țării este dependentă de exporturile de energie.