Unde îşi petrec PARLAMENTARII sărbătorile pascale

Unde îşi petrec PARLAMENTARII sărbătorile pascale

EVZ a contactat mai mulţi parlamentari pentru a afla unde îşi vor petrece sărbătorile pascale. Majoritatea acestora au spus că vor fi alături de familie, în ţară, dar sunt şi parlamentari care vor petrece Paştele într-un mod inedit, în străinătate.

Preşedintele Klaus Iohannis va petrece sărbătorile pascale la Sibiu, alături de familie, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Şi anul trecut soţii Iohannis au petrecut sărbătorile de Paşte la Sibiu. 

Raluca Turcan, liderul deputaților liberali și președinte interimar al PNL a precizat, pentru EVZ, că îşi va petrece Paştele „în familie, la Sibiu. Noaptea de Înviere la o biserică micuță și prietenoasă din Sibiu".

Deputatul UDMR, Attila Korodi, a spus că va petrece Paştele în familie, la fel ca în fiecare an. 

Alina Gorghiu, senator PNL a precizat că "nu ratez niciodată să petrec Paștele în familie! Mergem cu tot neamul la țară, lângă Curtea de Argeș. E prima dată când îl am pe Noah cu mine, așa că o să am fiecare secundă ocupată. Vom merge la slujba de Înviere la mănăstirea din Curtea de Argeș.

Tot în familie, alături de părţinţi, va petrece şi Petre-Florin Manole, deputat PSD.

"Sunt șeful delegației Consiliului Europei la observarea referendumului din Turcia, deci voi petrece Paștele urmărind secțiile de votare. Iar sâmbătă, am vorbit cu ambasadorii, există o biserică ortodoxă grecească și mă duc cu o lumânare la slujbă. Cam ăsta este Paștele meu anul acesta", a subliniat Cezar Preda, deputat PNL.

Corneliu Bichineţ, deputat PMP, a subliniat că „duminică şi luni o să fiu plecat la părinţii mei în satul Vladea, comuna Dragomireşti, judeţul Vaslui, de unde sunt. Vom petrece acasă, am un băiat student care va veni acasă, fata este în clasa a XII-a şi simţim nevoia să fim împreună".  

Deputatul PNL, Roberta Anastse, a spus că va petrece "cu ai mei, cu familia și cu cel mic".

Cosette Chichirău, deputat USR, a punctat că „de Sărbători doresc să mă odihnesc un pic. O să fiu în Iași cu familia. Eu am o familie extinsă. Prin urmare acasă o să fac Paștele".

"Sărbătorile le petrec acasă în familie. În fiecare an merg la slujba de înviere la biserica din localitatea de domiciliu" a precizat George Dîrcă, senator USR de Galaţi.

Deputatul USR, Dan Barna, a declarat că "pentru mine sărbătorile de Paște sunt evenimente dedicate exclusiv familiei. Anul acesta vom merge la părinții soției, iar la slujba de înviere vom participa la biserica din comuna respectivă din județul Galați. Încerc ca noul meu statut de politician să nu îmi schimbe stilul firesc de viață și obiceiurile".

Senatorul PSD, Şerban Nicolae, a spus că va ptrece sărbătorile pascale "acasă cu familia și câțiva prieteni. Mergem la slujba de Înviere".

"Petrec Paștele acasă împreună cu familia. Merg la slujbă la Mitropolia din Târgoviște", a precizat Adrian Ţuţuianu, senator PSD.

Secretarul general al PMP, Dorel Onaca, va petrece Paştele "acasă la Constanța cu familia. Acasă la Constanța e frumos tot timpul indiferent că e vară sau iarnă. Noi avem o vorbă. Pentru noi marea ne este mamă și valul ne este tată".