Mișcarea Vestelor Galbene a avut un impact puternic asupra insolvențelor corporative de la începutul anului în Franța
Mișcarea Vestelor Galbene a avut un impact puternic asupra insolvențelor corporative de la începutul anului în Franța, situația îmbunătățindu-se însă din martie și aprilie, când mobilizarea protestatarilor a slăbit, arată un studiu al companiei de consultanță Coface.
Rapoartele Coface privind insolvențele companiilor din ianuarie până în aprilie 2019, arată că numărul acestora a crescut cu 0,8% în această perioadă (la 18.227). Cu toate acestea, se disting două perioade la începutul anului, care a fost marcat de mișcarea gilets jaunes (vestelor galbene). În luna ianuarie, numărul de închideri ale companiilor a crescut cu 9,3%. Martie și aprilie s-au dovedit mult mai bune în această privință, cu scăderi de aproximativ 4%, comparativ cu anul 2018.
Sectorul de retail a fost afectat, în mod special, în ianuarie și februarie, numărul insolvențelor crescând cu 7% în segmentul engros și cu 6% la endetail față de primele două luni din 2018, înainte de ajunge la o relativă stabilizare pe ansamblul primelor patru luni.
Impactul pentru turism rămâne încă dificil de estimat, din cauza lipsei datelor, Coface menționând doar că au avut loc 112 insolvențe hoteliere, cu doar patru mai multe decât în anul precedent. Pentru întregul an 2019, Coface anticipează o creștere de 1,7% a insolvențelor în Franța, precum și o scădere a PIB-ului de la 1,6% la 1,4%, generată de creșterea protecționismului.
În cazul microîntreprinderilor, Coface remarcă un dinamism economic special. Astfel, au fost create nu mai puțin de 265.827 companii, cu o creștere de 19,5% pe parcursul anului. Dacă excludem activitatea independentă, creșterea rămâne semnificativă la 10%, cu 137.571 companii nou înființate. Cu toate acestea, consultanții Coface se așteaptă ca aceste cifre bune să aibă un impact semnificativ asupra numărului de insolvențe viitoare, din moment ce una din două companii nu va mai fi activă la cinci ani după înființarea acesteia, durata medie de a insolvențelor fiind de aproximativ 81 de luni.
Încetinirea economică de la începutul anului a avut un impact major asupra microîntreprinderilor, care reprezintă 83% din companiile insolvabile, acestea constituind singura categorie care înregistrează o creștere a numărului de insolvențe. În același timp, a avut de suferit și sectorul serviciilor private, acest lucru reflectând scăderea încrederii gospodăriilor franceze (cu 5 puncte sub media istorică), în legătură cu așteptările acestora în ceea ce privește șomajul și puterea de cumpărare. În cele din urmă, doar sectoarele construcțiilor și cel agroalimentar se descurcă bine în Franța, arată Coface. Toate celelalte sectoare principale se confruntă cu o creștere suplimentară a insolvențelor care, conform modelului de prognoză al Coface, se așteaptă să fie cu 1,7% mai mare pe parcursul întregului an 2019