Unde este, de fapt, Silviu Predoiu? Ce le răspunde fostul șef al spionilor celor care l-au dat dispărut

Silviu Predoiu Foto: Razvan Valcaneantu

General (r) Silviu Predoiu, fost șef adjunct al SIE, a ținut să-i liniștească pe cei care erau îngrijorați de absența sa în media dar şi pe reţelele de socializare, spunându-le că „nu am fost în vacanță decât pe furate, câte o zi, două, așa cum m-am obișnuit de o viață, iar de renunțat...eu nu prea am obiceiul și ei nu prea îmi dau motive”.

General (r) Silviu Predoiu, fost șef adjunct al SIE, a relatat că „zilele trecute, pe Messenger, cineva îmi atrăgea atenția că nu am mai postat nimic de ceva vreme, pentru ca apoi să mă întrebe, oarecum ironic, dacă am renunțat “să mă tot iau” de cei care ne guvernează sau doar am intrat în vacanță.

Aleg să îi răspund într-o postare, acoperind astfel atât curiozitatea prietenului meu virtual cât și absența postărilor, din ultima vreme. Nu am fost în vacanță decât pe furate, câte o zi, două, așa cum m-am obișnuit de o viață, iar de renunțat …..eu nu prea am obiceiul și ei nu prea îmi dau motive”, a anunţat fostul şef adjunct SIE pe cei îngrijorați de absența sa.

Chiar dacă a lipsit o perioadă, Generalul a fost atent la activitatea guvernanților noştri

Şi scrie: „În ultimul timp însă am citit și recitit atent ce au scris observatori autorizați ai vieții politice interne despre activitatea guvernanților noștri, căutând în faptele sau chiar și doar în vorbele celor din urmă semne că dacă nu ascultă, măcar aud ce ne nemulțumește. Absența oricărui semn în acest sens nu face decât să îmi amintească de celebrele vorbe, de prin 2004-2005, ale unei proaspete deputate, „Ciocu' mic (…) că acu' suntem noi la putere!”

Căci cum altfel poți interpreta, spre exemplu, îndemnurile la învățătură și respect pentru școală lansate către copiii noștri mai zilele trecute, cu totală nesimțire, de politicieni cu doctorate dubioase, de colecționari de diplome de studii postuniversitare care abia vorbesc românește sau de dascăli ce au recunoscut public că s-au îmbogățit din meditații în privat.

Mai mult decât atât, este evident din reacțiile lor că nu văd în critică decât atacul și de aceea nici învață nimic. Că nu vor, că nu pot, că nu știu cum, că nu au interesul, nici nu mai contează atât timp cât rezultatul este același pentru noi. Libertatea de exprimare este un drept fundamental al omului – crucial nu numai pentru modul în care schimbăm idei în general ci și pentru funcționarea eficientă a democrațiilor. Aceasta este calea prin care aflăm ce fac guvernele și în care ne exprimăm satisfacția sau insatisfacția pentru acțiunile lor, le cerem responsabilitate. Dezbaterea și implicit critica sunt esențiale pentru politici mai bune, pentru progres economic și social”, a mai sugliniat generalul în postarea sa.

Silviu Predoiu, necruțător cu politicienii care ignoră problemele românilor

Generalul în rezervă a criticat actuala guvernare şi spune că nu mai este suficientă critica, e nevoie de faptele noastre, de implicarea noastră, mai exact de acţiuni ferme”.

„Faptul că politicienii noștri ignoră opiniile cetățenilor în numele cărora pretind că exercită puterea nu înseamnă însă că noi trebuie să renunțăm la a-i monitoriza, a le cântări zi de zi faptele și vorbele, a le compara promisiunile cu acțiunile și a-i taxa ori de câte ori se impune. Dimpotrivă, înseamnă că pentru aceștia doar critica nu mai este suficientă pentru a-i extrage din starea de auto-mulțumire în care se complac. Și mai înseamnă că, dacă vrem ca lucrurile să se schimbe în bine, pe lângă vorbe este nevoie și de faptele noastre, de implicarea noastră, de acțiuni ferme care să le arate celor ce astăzi ne decid soarta că se poate și fără ei, că există alternative la ei. Căci dacă ceva îi mai sperie încă, doar asta mai este, perspectiva de fi îndepărtați de la putere, de a nu mai beneficia de privilegii, poate bine gândite dar sigur prost aplicate, de a se întoarce la propriile profesii (deși mă îndoiesc că cei mai mulți au așa ceva)”, mai scrie fostul şef SIE.

Generalul (r): Am hotărât însă, alături de parteneri, să ne însoțim vorbele și de acțiuni concrete

Silviu Predoiu a mai subliniat faptul că e decis să lupte mai departe deoarece nu poate sta deoparte atâta vreme cât politicienii „se joacă iresponsabil cu viața noastră, cu viitorul nostru și cel al copiilor și nepoților noștri”.

„Da, știu că ce am spus nu reprezintă vreo descoperire epocală, că sunt mulți ce au ajuns la aceeași concluzie. Revenind însă la întrebarea prietenului virtual, nu, nu am renunțat să mă iau de ei pentru că nu merită să fie lăsați în pace, pentru că se joacă iresponsabil cu viața noastră, cu viitorul nostru și cel al copiilor și nepoților noștri. Am hotărât însă, alături de parteneri ce gândesc la fel, să ne însoțim vorbele și de acțiuni concrete, iar pregătirea și lansarea acestora ne-a cerut și ne va mai cere în continuare timp, timp pe care îl ia de la alte preocupări, printre care și postarea periodică de gânduri și idei. Vom reveni însă, vom vorbi în continuare, vom dezbate tot ceea ce privește viața noastră politică în întâlniri, direct sau online, dar vom face și ceva mai mult. Curând”, a concluzionat Silviu Predoiu  în postarea sa de pe Facebook.