Marele paradox al acestor alegeri este cum să aduci la vot alegătorii care au votat pentru ieșirea din UE și care sunt furioși în primul rând pe Conservatori și pe Theresa May, care nu a putut livra ceea ce promisese, după propriul calendar. De ce ar mai veni ei la vot? Pe de altă parte, și Laburiștii au o problemă majoră din cauza aceleeași ambiguități a poziției partidului față de Brexit, pe care majoritatea l-ar dori inversat și Marea Britanie revenită în UE, în timp ce liderul Jeremy Corbyn rămâne pe poziții de susținere a aplicării referendumului și a ieșirii din UE.

Peste toate se adaugă apariția a două noi partide care polarizează deja disputa politică pe liniile de forță care au monopolizat politica britanică de 3 ani: Brexit Party al lui Nigel Farange, fostul președinte al UKIP – Partidul Independent din Marea Britanie și unul dintre principalii artizani ai Brexit-ului – și Change UK, partidul pro-UE apărut din fuziunea unui grup de laburiști dizidenți cu conservatorii pro-UE, întrun efort de a obține un al doilea referendum, fapt susținut și de linia a doua din Partidul Laburist.

Dacă Partidul Conservator pare să se îndrepte spre cea mai mare înfrângere din existența sa – cu sondaje situându-l la circa 15% din intențiile de vot, față de 27% pentru Brexit Party – Laburiștii se mențin în prim plan, dar sunt dublați de Change UK, care beneficiază chiar și de candidatura simbolică a surorii lui Boris Johnson, un Brexiter conservator de prim rang, fost primar al Londrei și ulterior Ministru de Externe, un posibil succesor al Theresei May la conducerea partidului. Este vorba despre scriitoarea și jurnalista Rachel Johnson, care susține rămânerea în UE a Marii Britanii.

Deci, în afara paradoxului de a-i aduce la vot pe cei care au votat pentru părăsirea UE acum 3 ani, problema Brexiter-ilor e dublată de aceste lovituri, venite de la partide noi care reunesc votanți transpartinici tradiționali și polarizează discursul pro Brexit și pro UE. De aceea singura șansă a Brexiterilor de a aduce oameni la vot este aceea de a transforma toată campania într-un vot ascuns pentru un referendum pentru sau împotriva Brexit, pentru sau împotriva rămânerii în UE. Nu mai puțin complicată e mobilizarea nu numai a votanților, ci și a candidaților, care știu că e posibil ca mandatul lor să fie foarte scurt sau chiar să nu mai ajungă să preia acest mandat, dacă minunea unei soluții până la 1 iunie pentru Brexit ar fi realizată în Parlament. Numai că voturile de până acum au arătat clar că Parlamentul este scindat la limită și că nici Theresa May nu-și poate trece acordul, nici formula de ieșire fără acord nu e îmbrățișată de majoritate, cum nici reluarea unui referendum pentru a rămâne în UE – sau măcar a pasa alegătorilor opțiunea – nu a fost acceptată. Și e tot mai greu să convingi publicul, oricare public, să se mobilizeze în alegeri cu valoare de întrebuințare redusă, dar care cheltuiește bani și efort politic.

 Liniștea din perioada Paștelui nu a adus clarificări și Theresa May nu a intrat încă în Parlament pentru a relua tema Brexit. Ca și cum nu ar mai exista, deși e cheia actualelor alegeri europarlamentare. Care ar putea fi evitate, în cazul puțin probabil al unei mișcări miraculoase, care ar decide fie un riscant Brexit fără acord – respins de majoritatea parlamentară – fie validarea de ultimă oră a Acordului respins deja de trei ori. În caz contrar, demisia doamnei May și înlocuirea cu Boris Johnson de pe poziții hard-Brexit ar mai putea să salveze voturile conservatorilor. În caz contrar, cea mai probabilă soluție este o răsturnare a Guvernului May după alegeri, pe baza rezultatelor proaste ale Conservatorilor și ale rezultatelor cumulate ale Laburiștilor pro-UE și ale Change UK.

Adevărul e că și această perspectivă e complicată. Formal, componența Parlamentului nu s-a schimbat, dar noile reașezări pot duce la migrații post-electorale către Brexit Party – ce poate astfel intra în Parlament – și către Change UK, cu precădere de la conservatori. În plus, presiunea pe Jeremy Corbyn poate determina schimbarea sa de la conducerea Partidului Laburist sau măcar convingerea sa să susțină un nou referendum, cu preluarea majorității de către laburiști, împreună cu Change UK și partidele pro-europene regionale precum Naționaliștii scoțieni.

Partida pro-europeană a câștigat mult din ambiguitatea și eșecurile succesive în Parlament ale conservatorilor, dar și din încăpățânarea doamnei May de a nu se retrage din postura de premier după eșecul la vot al acordului său pentru Brexit. Pentru susținătorii rămânerii în UE, alegerile europarlamentare sunt un motiv de mobilizare și de susținere a opțiunii lor ca un al doilea referendum. Pentru votanții părăsirii UE e mai dificil să fie convinși să vină la vot, mai ales că activiștii conservatori sunt într-o adevărată grevă și resursele financiare lipsesc în aceste alegeri, ca și entuziasmul și temele mobilizării propriului electorat, în timp ce Brexit Party, cu oricâtă susținere ar fi cotat în sondaje, are aceleași dificultăți în a mobiliza să vină la vot la europarlamentare votanții pro-Brexit.

Deci, la capitolul mobilizare, partida pro-europeană abordează nu numai cu naturalețe, dar și cu legitimitate și speranță aceste alegeri, în timp ce Brexiter-ii sunt dezamăgiți, nu au programe coerente și nu pot explica nici propria acțiune, nici nevoia de a venit la vot a celor care se opun menținerii Marii Britanii în Europa, dar care sunt chemați să voteze la alegerile pentru reprezentarea Regatului în Parlamentul European. Iar un miracol e greu de așteptat sau de sperat de la Guvernul May.

 

Te-ar putea interesa și: