Undă verde pentru misiunea UE în Kosovo

Undă verde pentru misiunea UE în Kosovo

Statele membre UE au dat luni undă verde, din punct de vedere juridic, trimiterii unei misiuni în provincia sârbă Kosovo, care urmează să îşi declare unilateral independenţa, informează AFP, citând surse diplomatice de la Bruxelles.

Consensul european, concretizat într-un angajament scris, a intervenit la doar o zi după alegerile prezidenţiale din Serbia, câştigate de şeful statului în exerciţ iu, proeuropeanul Boris Tadici. Acesta l-a învins în cel de-al doilea tur de scrutin pe ultranaţionalistul Tomislav Nikolici.

Dintre cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, doar Ciprul nu s-a pronunţat în favoarea intenţiei forului comunitar de a fi alături de Kosovo atunci când liderii de la Priştina se vor hotărî să facă primii paşi spre independenţă. Oficialii ciprioţi au preferat să se abţină, de teamă ca nu cumva exemplul kosovar să fie utilizat ca precedent de către Republica turcă a Ciprului de Nord, recunoscută doar de Ankara.

Compusă din aproape 2.000 de oameni, majoritatea poliţişti şi jurişti, misiunea europeană nu va pleca la Priştina înainte de 18 februarie, când este programată urmă toarea reuniune a miniştrilor de externe din statele membre UE.

Koştuniţa iese la atac

Serbia urmează să semneze, mâine, un „acord politic de cooperare“ cu Uniunea Europeană, însă şeful guvernului de la Belgrad, Vojislav Koştuniţa, a ieşit ieri la rampă şi a criticat dur forul comunitar. „Decizia UE de a semna cu Serbia acordul politic reprezintă o mare înşelătorie. Serbia va deveni astfel primul stat care va recunoaş te indirect independenţa Kosovo. Hotărârea ilegală de a trimite o misiune înseamnă că UE creează, împreună cu separatiştii albanezi, un fals stat albanez pe teritoriul sârb“, a afirmat Koştuniţ a într-un comunicat.

Deşi partidele lor se află împreună la guvernare, Vojislav Koştuniţa nu l-a susţinut pe Boris Tadici la prezidenţiale, considerând că angajamentul şefului statului împotriva separării provinciei Kosovo este insuficient.

Potrivit cotidianului albanez „Koha Ditore“, independenţa Kosovo ar putea fi proclamată unilateral pe 17 februarie.

Ne puteți urmări și pe Google News