Una dintre echipele din Liga I are un nou antrenor

Una dintre echipele din Liga I are un nou antrenor

Tehnicianul Cristi Pustai s-a înțeles cu oficialii echipei ASA Târgu Mureș și îi va reveni în fotbalul intern după despărțirea de Pandurii Târgu Jiu, formație pe care a pregătit-o în sezonul trecut.

Chiar dacă se află pe locul al 6-lea al clasamentului Ligii I, FCM Târgu Mureș s-a despărțit, ieri, de antrenorul Adrian Falub, iar astăzi, pe banca tehnică a ardelenilor a fost numit Cristi Pustai. „Profesorul” le-a mai pregătit în trecut pe Gaz Metan Mediaș și Pandurii Târgu Jiu, iar acum a spus că vrea să continue munca predecesorului său.

„Am ales Târgu-Mureş pentru că aici eu mă simt ca acasă. Despre echipă şi despre obiective mă voi pronunţa puţin mai încolo. Până acum au avut un parcurs foarte bun. Trebuie să-i mulţumesc lui Adi Falub, pentru munca sa, împreună cu echipa au făcut 15 puncte. Să sperăm că şi în cele 8 etape rămase din tur, în care vom întâlni echipe din prima parte a clasamentului, vom menţine acelaşi parcurs bun”, a declarat Pustai.