După ce luni s-a calificat în proba de dublu a turneului de la Birmingham, Simona Halep a evoluat, marți, în proba de dublu, alături de croata Donna Vekici. Ele au fost eliminate în primul tur al competiției.
Perechea formată din jucătoarea română de tenis Simona Halep şi croata Donna Vekic a fost învinsă de cuplul Latisha Chan (Taiwan)/Samantha Stosur (Australia), cu 6-3, 7-6 (7), marţi, în prima rundă a probei de dublu din cadrul turneului de tenis pe iarbă de la Birmingham (WTA 250), dotat cu premii totale de 251.750 de dolari.
Simona Halep a părăsit proba de dublu a turneului de la Birmingham
Halep şi Vekic au cedat după o confruntare care a durat o oră şi 20 de minute de joc. În primul set, echilibrul s-a rupt la 3-3, Chan şi Stosur impunându-se cu 6-3. În actul secund, Halep şi Vekic au ratat trei mingi de set la 5-4, au fost egalate şi s-a ajuns în tiebreak, unde cuplul Halep/Vekic a irosit alte trei mingi de set (la 6-3), cedând cu 7-9.
La dublu vor evolua şi româncele Monica Niculescu şi Gabriela Ruse, care vor primi replica perechii Vivian Heisen (Germania)/Samantha Murray Sharan (Marea Britanie), miercuri, în primul tur. Halep şi Vekic vor fi recompensate cu un cec în valoare de 1.800 de dolari şi un punct WTA la dublu.
În cadrul turneului de la Birmingham, Simona Halep va juca în optimile de finală contra britanicei Harriet Dart. În primul tur, Halep învins-o pe ucraineanca Lesia Ţurenko (116 WTA) venită din calificări, scor 6-1, 6-4.
Cu spunea românca după victoria obținută în primul tur
„Sunt fericită că am câștigat, sper ca Lesia să se recupereze și să fie în regulă. N-am mai jucat de 3 ani pe iarbă, îmi place această suprafață, mulți oameni au venit să mă vadă și a fost o atmosferă plăcută. E mereu frumos să câștigi un titlu, dar sunt foarte departe încă, trebuie să dau tot ce am mai bun în tururile viitoare”, a afirmat Halep la final. Pentru jucătoarea „tricoloră” a fost prima partidă disputată pe iarbă, după succesul istoric înregistrat la Wimbledon, în finală. Atunci când a trecut de americanca Serena Williams, în două seturi, scor 6-2, 6-2.