Un zbor hipnotic deasupra norilor lui Jupiter (VIDEO)
- Adrian Pătrușcă
- 17 octombrie 2020, 22:18
La mai bine de patru ani după sosirea sa în apropierea lui Jupiter, în iulie 2016, sonda Juno a NASA continuă explorarea gigantului gazos și a lunilor sale.
În iunie 2020, sonda a efectuat al 27-lea ocol orbital științific în jurul lui Jupiter, scrie Science et Vie.
Imaginile video de mai jos reproduc un survol al lui Jupiter, așa cum s-ar vedea de la bordul sondei NASA. Ele au fost produse de un astronom amator, Kevin M. Gill, pornind de la 41 de fotografii făcute de JunoCam, instrumentul optic al sondei.
Pentru a crea impresia de survol, Gill a proiectat imaginile pe o sferă digitală, iar efectul este hipnotic.
Cu ocazia celei de-a 27-a sa orbitări, Juno a trecut la doar 3200 de stratul de nori al lui Jupiter. Această mare apropiere a permis ca sonda să își sporească mult accelerația, ajungând la sfârșitul turului să aibă o viteză de 209.000 de kilometri pe oră.
În total, Juno ar fi trebuit să efectueze 36 de revoluții complete în jurul lui Jupiter și să-și înceteze misiunea în februarie 2018.
Însă, o problemă la motor i-a constrâns pe ingineri să o lase pe o orbită eliptică de 53 de zile. Cea prevăzută inițial, mai circulară, ar fi trebuit să determine o revoluție completă în doar 14 zile.
În aceste noi condiții, Juno se apropie la fel de mult de Jupiter, însă mai puțin des decât fusese prevăzut.
Pentru a încerca să strângă maximum de date, NASA anunțase încă de la începutul lui 2018 că va prelungi sejurul jupiterian al lui Juno până la sfârșitul anului 2018.
Ulterior, agenția spațială a prelungit termenul până în iulie 2021.
Polul nord al lui Jupiter este dominat de un ciclon central înconjurat de opt sisteme mai mici, ale căror diametre variază între 4000 și 4600 de kilometri, scrie Science et Avenir.
Primele imagini ale acestor fenomene meteorologice au fost dezvăluite în martie 2018. Ansamblul acestui sistem ciclonic are dimensiuni egale cu cele ale Terrei.
Iar la polul sud al lui Jupiter există „șiraguri de cicloni”.