Un vulcan islandez a erupt după aproape 200 de ani | VIDEO

Un vulcan care a fost inactiv vreme de 200 de ani a erupt ieri în Islanda. Autorităţile au evacuat sute de persoane din zonă, anunţă The Telegraph.

Iniţial, s-a crezut că erupţia a avut loc într-o zonă acoperită de al cincilea cel mai mare gheţar din Islanda. Dacă ar fi fost aşa, locuinţele aflate în valea dominată de gheţarul Eyjafjallajokull ar fi fost inundate.

După survolarea din elicopter a zonei, s-a observat că erupţia nu a avut loc sub stratul de gheaţă şi nu a fost nici foarte puternică. "Este o erupţie mică. Dacă ar fi fost în interiorul sau în apropierea gheţarului, s-ar fi putut ajunge la inundaţii sau desprinderea unor bucăţi de gheaţă. De aceea, pregătisem un plan de răspuns la dezastru", a spus liderul Departamentului de Protecţie Civilă, Agust Gunnar Gylfason. Au fost evacuate 400 de persoane, dintr-o zonă din sudul Islandei, aflată la circa 200 de kilometri de capitala Reykjavik. Nu au fost semnalate victime. Toate aeroporturile islandeze au fost închise, mai puţin unul de rezervă din estul ţării, Egilsstadir. Cenuşa vulcanică înălţată în urma erupţiei ar putea afecta motoarele aparatelor de zbor.

Ultima erupţie a aceluiaşi vulcan avusese loc în 1820. <object width="480" height="295"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/VwdOH9GayVw&hl=en_US&fs=1&"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/VwdOH9GayVw&hl=en_US&fs=1&" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="480" height="295"></embed></object>