Benjamin Rich, un celebru vlogger din Marea Britanie, alături de tânăra Alina Țeliupa au fost arestați în Kazahstan. Cei doi se află acum într-un penitenciar din Baikonur, regiune aflată sub autoritatea Rusiei, informează Dmitri Rogozin, șeful Roscosmos, conform TASS.
Președintele Roscosmos, Dmitri Rogozin, transmite că britanicul Benjamin Rich, dar și o tânără din Belarus, pe nume Alina Zelupa, au fost reținuți de organele de ordine, în timp ce se aflau în apropiere de facilitatea Buran, lângă platformele de lansare.
Vlogger-ul Benjamin Rich a fost arestat în Kazahstan
„La ora 18.10, ora Moscovei, un raport de la centrul spațial Yuzhny (Baikonur) spunea că cetățeanul britanic numit Benjamin Rich și cetățeanul belarus numit Alina Zelupa au fost reținuți lângă Situl 112 (facilitatea Buran deținută de Kazahstan). Ambii se află acum la secția de poliție din Baikonur”, a transmis Dmitri Rogozin.
Oficialul agenției spațiale ruse, Dmitri Rogozin, spune că urmează o anchetă, prin care „se va stabili dacă sunt implicați în acțiuni ilegale”. Baikonur a fost un oraș sovietic, acum deschis publicului larg doar cu aprobare de la Roscosmos.
Cine este Benjamin Rich
Cetățeanul britanic are un canal de Youtube ce numără peste 3,5 milioane de abonați. În mare parte, clipurile postate de acesta prezintă locuri din foste state sovietice, succesul său venind odată cu pășirea în Europa de Est.
Contul său apare sub numele de „Bald and Bankrupt”, iar pe lângă activitatea de pe Youtube, Benjamin Rich a mai scris și o carte în anul 2018, publicată sub pseudonimul Arthur Chichester. Cartea se numește „Marginea arzătoare: călătorind prin Belarusul iradiat” și abordează efectele exploziei nucleare de la Cernobîl.
Rusia pune tunurile pe jurnaliști
Un tribunal din Moscova a decis arestarea în absență a lui Alexsandr Nevzorov. Bărbatul este un jurnalist rus, acuzat că ar fi răspândit informații false cu privire la acțiunile forțelor ruse în Ucraina. Omul de presă a fost plasat pe lista persoanelor urmărite internațional.
Instanța a anunțat că jurnalistul rus a fost plasat pe lista persoanelor urmărite internațional și va fi pus în arest pentru o perioadă de 60 de zile, în cazul în care acesta revine în Rusia sau este extrădat în această țară, potrivit Agerpres.
Acuzațiile care planează asupra lui Alexsandr Nevzorov sunt legate de o postare pe care acesta a făcut-o pe rețelele sociale. Jurnalistul a afirmat, în luna martie, că forțele armate ruse au bombardat deliberat o maternitate din orașul ucrainean Mariupol, port strategic la Marea Azov. Atacul a fost condamnat atât de Ucraina, cât și de occidentali. Rusia neagă aceste acuzații și susține că ar fi, de fapt, mâna Kievului.
Potrivit informațiilor din mediul online, Alexsandr Nevzorov s-ar afla în Israel. Soția sa a scris pe Instagram, în urmă cu mai bine de o lună, locul în care se află alături de soțul ei. Cuplul nu a menționat nimic despre o mutare definitivă.
Pe canalul său de Youtube, unde are peste 1,8 milioane de urmăritori, jurnalistul a afirmat că ancheta la adresa sa este ridicolă și a redactat o scrisoare deschisă către procurorul-general al Rusiei, cerând închiderea cazului.