Un vas de croazieră, în derivă în Oceanul Indian după un incendiu la bord

Un vas de croazieră, Costa Allegra, pluteşte în derivă în largul Insulelor Seychelles în urma unui incendiu izbucnit la bord, au anunţat autorităţile maritime italiene, citate de AFP.

Vasul, operat de Costa Crociere, aceeaşi companie care deţine şi nava Costa Concordia, eşuată pe 13 ianuarie pe ţărmul insulei italiene Giglio, părăsise un port din Madagascar şi se îndrepta spre arhipelagul menţionat.

"Incendiul care s-a declanşat dimineaţă în sala generatoarelor a fost stins. Toţi pasagerii sunt în regulă", a declarat căpitanul navei cu peste 1.000 de persoane la bord.

Vasul a rămas fără propulsie în urma incendiului, dar mijloacele de comunicaţie funcţionează în continuare. Autorităţile din Seychelles au fost deja alertate de paza de coastă italiană şi mai multe vase comerciale se îndreaptă deja spre Costa Allegra.

În naufragiul din ianuarie, 32 de pasageri şi-au pierdut viaţa după ce vasul de crozieră Costa Concordia s-a apropiat prea mult de ţărmul insulei Giglio, lovind o stâncă.