Afirmația teribilă a fost făcută de către președintele Crucii Roșii bulgare, Hristo Grigorov, într-un interviu pentru agenția de presă Focus, cu ocazia unei mese rotunde, intitulate „Integrarea refugiaților în Bulgaria – realitate și provocări”, care a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie.
Grigorov susține că Bulgaria vecină se va confrunta cu un extraordinar val de refugiați în primăvară, dacă UE nu reușește să adopte și să aplice reguli mai drastice de acces al imigranților în Europa.
Președinteșe Crucii Roșii de la Sofia a adăugat că există țări cu mari resurse financiare și programe sociale adecvate pentru a se ocupa de refugiați, însă Bulgaria nu deține asemenea posibilități.
În opinia lui Grigorov, numai oamenii care au fost alungați de război și care au trecut și au fost înregistrați la punctele de control și îndeplinesc cerințele de refugiați, potrivit regulamentelor UE, ar trebui primiți în Europa.
Oficialul bulgar a apreciat că valul masiv de imigranți ar trebui controlat strict, deoarece printre ei nu se află doar persoane care fug de război, ci și mulți care încearcă să profite de conjunctură pentru a pătrunde în Europa.
Grigorov a menționat că numeroșii imigranți care vin în Bulgaria se află în tranzit și au alte destinații, deoarece nu găsesc țara suficient de atractivă.
În 2015, numărul de imigranți intrați ilegal în Uniunea Europeană a fost estimat la puțin peste un milion de persoane, potrivit International Organization for Migration.