Vaccinul experimental al companiei CureVac împotriva COVID-19 a generat un răspuns imun la subiecţi umani, a anunţat luni compania germană de biotehnologie.
„Suntem foarte încurajaţi de datele intermediare de faza I”, a declarat directorul executiv Franz-Werner Haas cu privire la rezultate oferite de un vaccin aflat în teste.
Firma de biotehnologie se bazează pe tehnica aşa-numitului ARN messenger (ARNm), la fel ca Moderna, precum şi BioNTech şi partenerul Pfizer, deşi aceştia au început testele clinice pe scară largă pe subiecţi umani la sfârşitul lunii iulie.
Ce rezultate a dat vaccinul până acum?
CureVac a indicat că potenţialul său vaccin, cunoscut sub numele de CVnCoV, a fost în general bine tolerat, iar rezultatele au susţinut cu fermitate planurile companiei de a lansa ultima etapă de testare pe subiecţi umani înainte de sfârşitul anului.
Compania CureVac, susţinută de investitorul german în biotehnologie Dietmar Hopp, Fundaţia Gates şi GlaxoSmithKline, a declarat că voluntarii au dezvoltat un nivel de anticorpi neutralizanţi egal cu cel al persoanelor care s-au vindecat după un caz grav de COVID-19.
Câte decese a provocat virusul chinezesc?
Pandemia, care a provocat peste 1,2 milioane de decese la nivel mondial, a declanşat o cursă pentru dezvoltarea unui vaccin, aproximativ 45 de compuşi experimentali fiind testaţi pe subiecţi umani.
AstraZeneca din Marea Britanie, în colaborare cu Universitatea Oxford, se numără de asemenea printre principalii concurenţi, rezultatele din ultima fază a studiilor clinice fiind aşteptate în acest an, însă vaccinul lor candidat se bazează pe un alt virus, nu pe ARNm, cu rol de a livra în organism instrucţiuni genetice pentru un efect de imunizare.
Anthony Fauci, principalul expert în boli infecţioase din Statele Unite, a declarat joi că primele doze dintr-un vaccin sigur şi eficient împotriva coronavirusului vor fi probabil disponibile pentru unii americani cu risc ridicat la sfârşitul lunii decembrie sau începutul lunii ianuarie.
Speranţele CureVac de a oferi un vaccin la doze mult mai mici în comparaţie cu ceilalţi concurenţi ai săi care se bazează pe tehnica ARNm ar putea fi afectate după ce a ales cea mai mare concentraţie din cinci variante de doze - de la 2 la 12 micrograme pe injecţie - pentru studiul sau de faza a III-a, scrie Agerpres.