Ultranaţionalistul sârb Vojislav Seselj, a cărui revenire în detenţie a fost cerută luni de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI), a recurs la un nou gest provocator astăzi, dând foc în public drapelului croat, la Belgrad, informează AFP.
Seselj a incendiat drapelul croat în piaţa din faţa Palatului Justiţiei, afirmând că acesta este răspunsul său dat autorităţilor de la Zagreb, care şi-au exprimat satisfacţia în legătură cu decizia TPI de a ordona revenirea lui în unitatea de detenţie a ONU.
“Este inutil să le răspund responsabililor croaţi, pentru că ei nu vor să audă nimic. De aceea, am decis să le adresez un mesaj mai pe înţelesul lor. În faţa voastră, voi da foc drapelului croat ustaş”, a declarat Seselj în faţa a zeci de susţinători, înainte de a trece la acţiune.
Regimul croat ustaş a fost aliatul Germaniei naziste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Vojislav Seselj (60 de ani) a fost pus în libertate provizorie în noiembrie, fără nicio restricţie din partea TPI. Belgradul a anunţat că va aştepta o notificare oficială din partea TPI, înainte de a decide soarta lui Seselj, amintește AFP, preluată de Agerpres.
Acesta din urmă a fost judecat, timp de aproape 12 ani, pentru crime de război în Croaţia (1991-1995) şi Bosnia (1992-1995), şi autorizat să revină la Belgrad din motive de sănătate, fără ca un verdict să fie pronunţat.
La revenirea sa în Serbia, Vojislav Seselj, care a fost operat de cancer la colon, şi-a reluat retorica naţionalistă, pledând pentru crearea “Serbiei Mari”, care să includă vaste teritorii din Croaţia, şi a precizat că nu avea intenţia să mai revină în faţa TPI.
Marţea trecută, Seselj a provocat din nou Occidentul, participând la o manifestaţie organizată la 16 ani după atacurile aeriene ale NATO împotriva Serbiei, atacuri declanşate pentru a pune capăt represaliilor comise de forţele sârbe în provincia Kosovo, majoritar albaneză, şi dând foc unor drapele ale NATO, Uniunii Europene, SUA şi Kosovo.