Un ucrainean a murit în timp ce încerca să fugă din România. Încercase să-și omoare iubita

Sursa foto Arhiva EVZ

Un ucrainean a murit, vineri dimineaţă, în timp ce încerca să fugă din România, în drum spre vama Giurgiuleşti din Galaţi. Anterior acesta și-a rănit grav partenera.

Noaptea trecută, ucraineanul încercase să îşi omoare partenera la Galați. Cei doi s-ar fi certat, iar bărbatul, cuprins de nervi, a înjunghiat-o pe femeie în piept, apoi s-a urcat în maşină şi a plecat.

Soția ucraineanului este în stare gravă

Secția 5 Poliție Galați a fost sesizată, vineri dimineața, cu privire la faptul că pe o stradă din municipiul Galați o femeie este căzută la pământ, posibil victimă unei agresiuni. Polițiștii care au ajuns la la fața locului au stabilit că femeia de 27 de ani, pe fondul consumului de alcool, a avut un conflict cu soțul ei. Acesta i-a aplicat mai multe „lovituri cu un obiect tăietor-înțepător”.

Spitalul Județean Galați. Sursa: arhiva EVZ

Ulterior bărbatul a încercat să fugă din România, dar în drum spre Ucraina a intrat cu mașina sub un TIR, murind pe loc. Potrivit Adevărul, bărbatul avea 33 de ani și era de meserie șofer.

Femeia înjunchiată este internată în spital, în stare foarte gravă la Spitalul Județean de Urgență Galați. Bărbatul a înjunghiat-o în burtă și a tăiat-o pe mâini și pe picioare. În prezent femeia este stabilizată.

Izbit în plin de un TIR, nu a avut nicio șansă

Bărbatul a încercat să fugă din ţară, pe la vama Giurgiuleşti, în Ucraina, însă pe drum a intrat în plin într-un TIR, impactul accidentului fiindu-i fatal. Autoturismul condus de ucrainean a fost strivit în întregime, iar bărbatul și-a pierdut viața, relatează Știripesurse.

Într-o primă etapă, autoritățile au tratat cele două cazuri separat. Abia după ce au aflat mai multe detalii despre victime au făcut legîtura dintre femeia înjunghiată și șoferul mort în accident.

Potrivit presei locale, șoferul TIR-ului se pare că dormea în momentul producerii accidentului cu cetățeanul ucrainean. Românul a suferit răni ușoare la cap și piept, iar viața sa nu este în pericol.

Sursa foto deschidere: Lider FM Galați