O tânără care a fost "troll al Kremlinului" a anunţat că-şi dă în judecată fostul angajator şi cere să se închidă ceea ce descrie drept o "fabrică" care produce pe bandă rulantă propagandă pe Internet în apărarea preşedintelui rus Vladimir Putin.
Procesul a început luni, la Sankt Petersburg, oraşul natal al lui Putin, dar a fost amânat imediat pentru 23 iunie deoarece pârâtul nu s-a prezentat, a declarat, pentru The Associated Press, Liudmila Savciuk, relatează mediafax.ro
Savciuk cere, în cadrul procesului, despăgubiri morale şi închiderea firmei Internet Research, afirmând că angajaţii nu beneficiază de contracte de muncă în conformitate cu legislaţia muncii.
Ea a povestit în aprilie, într-un interviu pentru AP, cum ea şi sute de foşti colegi de-ai ei din Sankt Petersburg gestionau o serie de conturi pe reţele de socializare, "inundând" Internetul cu comentarii pro-Putin, şi cum falsificau imagini care "aterizau" pe site-uri de ştiri din Rusia şi Occident.
În unele departamente, spunea ea, trollii primeau indicaţii zilnic despre punctele pe care urmau să le atingă în postări şi despre ce emoţii să evoce. Ea afirmă că cei mai mulţi dintre trolli sunt tineri, atraşi de salariile relativ mari, de 40.000-50.000 de ruble (800-1.000 de euro) pe lună.
Activităţile pe care le descrie coincid cu cele ale altor foşti "trolli" care au făcut dezvăluiri, însă Sacviuk se află printre puţinii care au fost de acord să le fie publicat numele real. Ea şi-a dat demisia după două luni, hotărând că nu mai putea să suporte să facă parte din maşina de propagandă.
Maşina de propagandă a Kremlinului care foloseşte trolli pe Internet "ar trebui să fie închisă", cere Savciuk.