Un tată afgan a spus că și-a vândut fiica în vârstă de 9 ani, Parwana Malik, unui bărbat pentru 2.200 de dolari, pentru a-și putea permite mâncare pentru soția sa și pentru alți copii, a raportat CNN.
Un tată afgan care încerca să găsească hrană pentru familia sa și-a vândut fiica unui bărbat de 55 de ani. Parwana Malik a fost vândută cu 2.200 de dolari, potrivit CNN. În urmă cu câțiva ani, Abdul Malik și-a vândut fiica de 12 ani, tot ca să-și facă rost.
Familia locuiește de ani de zile într-o provincie de nord-vest a Afganistanului, luptându-se să găsească bani pentru nevoi de bază, cum ar fi hrana. Împreună, ei câștigă doar câțiva dolari pe zi, potrivit CNN. În urmă cu câteva luni, tatăl Parwanei i-a vândut sora în vârstă de 12 ani pentru a face rost de bani.
Familia a fost nevoită de data aceasta să vândă un alt copil, încă o dată, ca să pună mâncare pe masă. Părinții lui Parwana au vândut-o unei persoane de 55 de ani pentru 2.200 de dolari.
Tatăl lui Parwana, Abdul, este „distrus”, a informat CNN
El și soția sa au încercat să împrumute bani de la rude și să cerșească pe stradă, dar nu au reușit să găsească suficienți. „Suntem opt membri ai familiei”, a spus el pentru CNN. „Trebuie să vând pentru a păstra în viață alți membri ai familiei”.
Luna trecută, o femeie pe nume Saleha a spus că și-a vândut fiica de 3 ani pentru 550 de dolari pentru că ea, ca și familia Malik, nu avea suficienți bani pentru a se întreține.
Afganistanul se îndreaptă către „sărăcia universală” după preluarea rapidă a țării de către talibani, potrivit unei proiecții a unei agenții de dezvoltare a Națiunilor Unite.
În decurs de un an, rata sărăciei în Afganistan va oscila spre 97% sau 98%, a declarat Kanni Wignaraja, directorul PNUD pentru Asia-Pacific
„Afghanistanul se va confrunta cu sărăcia universală până la jumătatea anului viitor”, a spus Wignaraja. „Acolo ne îndreptăm – este 97-98% indiferent de modul în care lucrați cu aceste proiecții”.
Talibanii au preluat controlul Afganistanului în urma deciziei președintelui Joe Biden de a retrage trupele americane din regiune după două decenii petrecute încercând să scape țara de extremiști. În preluarea sa, talibanii au redenumit țara Emiratul Islamic al Afganistanului, revenind la același nume folosit în ultima dată când regimul a deținut puterea, în 1996. Regimul a rămas la putere până în 2001, după ce SUA au invadat Afganistanul.
După ce SUA i-au înlăturat pe talibani de la putere în 2001, Afganistanul a înregistrat mai multe progrese în dezvoltare, inclusiv dublarea venitului pe cap de locuitor și o creștere a numărului mediu de ani de educație, a spus Wignaraja.
În ultimele două decenii, Afganistanul a obținut câștiguri economice semnificative, care sunt acum în pericol de a se prăbuși din cauza instabilității politice.
Această instabilitate este agravată de pandemie
Administrația Biden, într-un efort de a limita resursele talibanilor, a înghețat rezerve de aproape 10 miliarde de dolari în banca centrală a țării - majoritatea fiind deținute de Federal Reserve Bank din New York. Mișcarea a fost criticată ca fiind greșita și, în cele din urmă, îi va afecta pe afgani mai mult decât pe talibani, a declarat Shah Mehrabi, un membru senior al consiliului de administrație al Da Afghanistan Bank, pentru Bloomberg.