Un senator răbufnește: În timp Liviu Dragnea se ține de telenovele cu asasini închipuiți, pesta porcină africană a îngenuncheat a doua fermă ca mărime din Europa!

Un senator răbufnește: În timp Liviu Dragnea se ține de telenovele cu asasini închipuiți, pesta porcină africană a îngenuncheat a doua fermă ca mărime din Europa!

Iresponsabilitatea autorităților centrale prin luarea unor măsuri primitive de stopare a epidemiei, respectiv arderea culturilor, fără a pune în aplicare strategia Comisiei Europene cu privire la combaterea pestei porcine africane, a afectat cea de a doua fermă de porci ca mărime din Europa, aflată în județul Brăila, urmând ca 140.000 de animale să fie eutanasiate și incinerate, a declarat senatorul PNL, Iancu Caracota.

Cu toate că țara noastră se pregătea să recupereze o serie de piețele de desfacere a cărnii din UE și din afara spațiului european,  lipsa de responsabilitate a autorităților române pe criza pestei porcie a condus la pierderea acestei șanse, a mai spus Caracota. Iar în acest sens, senatorul a solicitat de urgență demisia premierului pentru „dezastrul de necontrolat în care a ajuns producția de carne de porc”.

„Solicit premierului Viorica Dăncilă să comunice imediat efectele economice negative ale acestei maladii! Solicit președintelui PSD Liviu Dragnea, președinte al Camerei Deputaților, să dea explicații publice de ce solicitarea PNL de convocare a unei sesiuni extraordinare a Camerei- ce avea ca scop și constituirea unei comisii de anchetă privitoare la efectele pestei porcine africane- a fost respinsă.”, potrivit unui comunicat de presă al senatorului PNL.

Mai mult, liberalul a declarat că  președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, „împrăștie în spațiul public perdele de fum despre comploturi sau asasinate închipuite” și nu inițiază niciun demers pentru a oferi explicații și soluții marilor producători de carne de porc care sunt obligați în aceste momente fie să-și închidă fermele, fie să disonibilizeze angajații.

În încheiere, Iancu Caracota a anunțat că de îndată ce va începe sesiunea parlamentară va cere autorităților responsabile, din plenul Senatului, explicații pentru faptul că nu s-a aplicat stategia Comisiei Europene. „De asemenea, voi solicita ca în ceasul al doisprezecelea Guvernul să găsească soluții imediate pentru ca întreprinzătorii din industria de profil să fie protejați de falimentele iminente și să găsească metodele de protecție necesare pentru ca pesta porcină africană să fie stopată”, a mai afirmat senatorul PNL.