Satelitul rus de comunicaţii militare şi civile Meridian s-a prăbuşit astăzi în Siberia după o lansare eşuată cu ajutorul unei rachete Soiuz, relatează agenţiile internaţionale de presă.
"Potrivit primelor informaţii disponibile, a avut loc o defecţiune la al treilea etaj al rachetei. Ţinând cont de acest lucru, putem spune că satelitul a căzut pe teritoriul Siberiei", a precizat o sursă din cadrul autorităţii aerospaţiale ruse pentru agenţia Interfax.
Agenţia RIA Novosti, citând o sursă militară, a precizat că aparatul a căzut înapoi în regiunea Tiumen din Siberia Occidentală, în apropiere de oraşul Tobolsk.
Până la ora difuzării ştirii nu fuseseră comunicate informaţii despre eventuale pagube materiale sau victime. Agenţia spaţială Roskosmos şi Ministerul Apărării de la Moscova, contactate de France Presse, nu au dorit să comenteze.
Rusia a lansat vineri acest satelit la bordul unei rachete Soiuz de la cosmodromul militar Pleseţk (800 de kilometri nord de capitală). Meridian urma să fie folosit atât pentru scopuri militare, cât şi civile, în special pentru a asigura comunicarea între nave, avioane şi infrastructuri terestre în Arctica, menţionează şi Agerpres.