Un român care a stat un an într-o închisoare din Franţa a fost eliberat la sfârşitul săptămânii trecute. Bărbatul fusese acuzat de abuz sexual şi condamnat la închisoare. Abia după un an, autorităţile franceze şi-au dat seama de greşeală.
Vasilică a fost acuzat de abuz sexual de către o franţuzoaică în vârstă de 50 de ani, care suferă de un handicap mintal. Pe 4 iunie 2010, Marie-Charlotte l-a abordat pe bărbat în Piaţa De Gaulle din Cagnes-sur-Mere. Ea l-a invitat la ea acasă, spunându-i că poate face un duş acolo.
La câteva ore, vecina de palier a auzit-o strigând. Dezbrăcată, femeia a susţinut că a fost victima unei tentative de viol. Poliţiştii au găsit în casă un slip bărbătesc.
Reţinut, românul a negat că a încercat să o violeze pe franţuzoaică, însă a fost condamnat la un an de închisoare. abia după 14 luni, înainte ca dosarul să fie clasat, poliţiştii au efectuat un test ADN şi au descoperit că slipul găsit în casa femeii aparţine unui alt bărbat, arestat şi el pentru furt. Nu este primul caz de acest fel petrecut în Franţa. Anul trecut, un imigrant român a fost arestat de autorităţile franceze după ce a fost confundat. Marius Murariu fusese condamnat la doi ani de închisoare pentru mai multe jafuri.
Românul a încercat să îşi susţină nevinovăţia în instanţă.
- "Eu nu am fost niciodată în statul respectiv. Avocatul când a deschis dosarul uitaţi nu e poza mea. Nu era înălţimea mea, am spus nu e numele de mamă, nu e numele de tată. Atunci ei au cerut la poliţia din România să vadă dacă e numele de mamă şi de tată şi atunci şi-au dat seama că nu sunt eu", a povestit bărbatul.