Cehia va trimite în judecată un grup de 8 persoane, acuzat că a sprijinit o organizaţie separatistă din Caucazul de Nord, a anunţat publicaţia Ceskapozice. Potrivit sursei citate, grupul cuprinde daghestanezi (cetăţeni ruşi), basarabeni, bulgari şi un cecen. "Cel puţin unu din cei trei cetăţeni basarabeni judecaţi în Cehia pentru apartenenţă la grupări teroriste are dublă cetăţenie, româno-moldovenească", ne-a declarat un ofiţer din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, sub protecţia anonimatului.
Ancheta poliţiei secrete cehe a demarat după ce Germania a extrădat, în urmă cu o săptămână, în Cehia, doi presupuşi membri ai Grupării Jamaat Shariat (Frontul Daghestanez), inclusă de Rusia pe lista organizaţiilor teroriste. Conform jurnaliştilor cehi, cei doi bulgari din grup se ocupau cu falsificarea paşapoartelor, cecenul stoca armele, iar basarabenii şi cetăţeanul român întreţineau o filieră care alimenta cu bani şi documente contrafăcute grupurile separatiste din Caucazul de Nord (Daghestan, Cecenia, Inguşetia). "Alimentau o filieră pentru aşa-numiţii Noii luptători din Caucaz", a declarat, citat de publicaţia ÄŒTK , Robert Å lachta, şeful unităţii de combatere a crimei-organizate, care se ocupă de anchetă. Jamaat Shariat a fost fondată în anul 2002 de Rasul Makasharipov, pe parcursul celui de-al doilea război ruso-cecen. Makasharipov a fost împuşcat de forţele ruse în 2005, dar organizaţia pe care a înfiinţat-o a rămas activă, fiind suspectată că a executat atentatele de la metroul moscovit din august 2010, când două bombe au ucis 40 de persoane şi au rănit alte 100. Vom reveni.