Un român stabilit în Italia a fost arestat preventiv, după ce și-a bătut soția ameninţând-o cu moartea.
Polițiștii care au încercat să stabilească un dialog cu bărbatul, încercând să-l calmeze, a devenit din ce în ce mai agresiv şi i-a luat la bătaie. Incidentul s-a petrecut duminică seara, la Roma, unde bărbatul și soția lui locuiau într-un apartament dintr-o clădire de pe Via Militello. Conform presei italiene, românul și-a lovit soția cu pumnii și cu picioarele amenințat-o cu moartea.
Vecinii, speriaţi, au auzit țipetele de ajutor ale femeii şi au anunţat polițiștii care au intervenit la fața locului. L-au găsit pe român în stare de ebrietate și ținând în mână tocmai cuțitul cu care și-a amenințat soția.
Victima, cu numeroase vânătăi, a fost însoțită la spitalul din apropiere care aere nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale. Chiar și cei doi polițiști, în urma vânătăilor obţinute de la bătaie cu bărbatul, au fost însoțiți la spitalul din apropiere unde li s-a spus că au nevoie de de 7 zile de îngrijire. Cei doi polițiști au început să-l ia la întrebări pe român, moment în care acesta și-a pierdut cumpătul și i-a luat la bătaie. A fost imobilizat cu greu și arestat preventiv, fiind acuzat de comiterea mai multor infracțiuni.
Femeia a depus o plângere pe numele soțului ei, astfel că românul a fost condus la secție, pentru a fi audiat. A fost încarcerat la Regina Coeli, cea mai cunoscută închisoare din Roma, relatează ilfaroonline.