Editura Evenimentul si Capital

Un român, decis să descopere "particula lui Dumnezeu"

AdrianBuzatu
Autor: | | 344 Comentarii | 6652 Vizualizari

În urmă cu 45 de ani a început vânătoarea pentru cea mai râvnită comoară din lume. Bosonul Higgs, sau “particula-zeu”, ar putea explica originea Universului. Astăzi, Adrian Buzatu a intrat în rândul noii generaţii de cercetători care doreşte să spulbere misterul din jurul acestei particule ipotetice. Cercetarea sa are loc în laboratorul Fermilab, aflat în concurenţă directă cu celebrul CERN din Geneva pentru descoperirea bosonilor Higgs.

Adrian Buzatu a pus bazele a două proiecte importante în rândul tinerilor români, stiintaazi.ro şi fizicaparticulelor.ro, dar continuă să creadă faptul că societatea românească nu stimulează interesul tinerilor pentru ştiinţă, aşa cum ar trebui. “O ţară creşte prin oameni de ştiinţă şi ingineri. Atât timp cât România nu înţelege asta, va rămâne săraca Europei, o piaţă de desfacere pentru industriile vestice”, consideră craioveanul Adrian Buzatu.Tânărul cercetător vorbeşte, cu ocazia unui interviu pentru evz.ro, despre experienţa ca student în străinătate, pasiunea pentru fizică şi proiectele prin care se menţine alături de elevii pasionaţi de ştiinţă. În anii 2007 şi 2008 a susţinut mai multe prezentări, la diverse licee din ţară, şi consideră că astfel de acţiuni ale oamenilor de ştiinţă, de a se apropia mai mult de public, sunt necesare atunci când vine vorba despre înţelegerea fenomenelor care ne influenţează şi despre importanţa investiţiilor în cercetare, pentru descoperirile viitoare care pot determina o calitate mai bună a vieţii. evz.ro: Când ai ajuns în Canada?Adrian Buzatu: Am ajuns în Canada în toamnă anului 2004, la 22 de ani, pentru a studia un masterat în fizica particulelor elementare, la Universitatea McGill din Canada. Între timp, am continuat acolo cu doctoratul, iar acum sunt în ultimul an. De ce ai ales tocmai această destinaţie, peste Ocean?Voiam să studiez în sistem anglo-saxon, după trei ani de facultate în Franţa. Dar munceam cu jumătate de normă pentru a mă întreţine şi nu aveam timpul şi banii pentru a pregăti examenele GRE, pentru SUA, şi pentru a plăti candidaturile la universităţi. În mod normal, aceleaşi reguli sunt şi pentru Canada. Din fericire însă, universitatea McGill, deşi de limbă engleză şi între primele 25 din lume, este în provincia franceză Quebec. Iar un acord guvernamental între Quebec şi Franţa permite celor cu diploma franceză să nu dea testele specific sistemului anglo-saxon (GRE, Teofl). Am candidat normal şi am fost acceptat. Aveam astfel şansa studiilor plătite. În America de Nord, toţi studenţii la masterat şi la doctorat au finanţare asigurată. Aşa mă pot dedica studiilor, fără să fie nevoie să muncesc suplimentar. În plus, ştiam că voi participa la experimentele din fizică particulelor de la cel mai puternic accelerator din lume de atunci, acceleratorul Tevatron din SUA, din cadrul Fermilab. A fost, aşadar, o soluţie optimă pe care o consider, şi acum, foarte bună. Care au fost primele impresii?Canada este o ţară minunată, din toate punctele de vedere. Ca sistem şi organizare este cel mai bun din Europa şi America. Are resurse naturale, mult spaţiu şi puţini locuitori, care sunt bine pregătiţi profesional. Au foarte mult imigranţi, cu studii înalte, ori specializaţi exact pe domeniile de care are nevoie economia. Are un sistem economic solid şi cercetarea ştiinţifică este de talie internaţională.Dintre ţările în care ai studiat, care sistem ţi-a plăcut cel mai mult?Dintre Franţa şi Canada, prefer sistemul canadian, pentru calitatea educaţiei şi modul anglo-saxon de predare. Pe de altă parte, în Canada nu există burse pentru studenţii la licenţă şi taxele de şcolarizare sunt cam de 12.000 de dolari canadieni pe an. În schimb, în Franţa taxele de şcolarizare sunt aproape zero, iar costurile vieţii, ca în România. Franţa este aşadar o ţară în care poţi obţine licenţa fără datorii la final. Franţa are istorie la tot pasul şi o infrastructură rutieră de invidiat. Japonia este cea mai exotică ţară în care am fost. Iar Canada este ţara care ai tot ce îţi trebuie să trăieşti.Care sunt cele mai importante lucruri pe care un tânăr care se pregăteşte să plece la studii în străinătate trebuie să le ştie?Trebuie să ştie limbi străine, să aibă o sănătate bună şi să aibă dorinţă de a ajunge într-o ţară nouă, într-un sistem nou, unde să se testeze, să vadă dacă se poate descurca. Să vadă totul ca pe o experienţă care te face mai puternic, că pe o investiţie în viitor şi să accepte să trăiască ca un student umil o vreme, ca apoi să se bucure de toate mai târziu. Cum a început pasiunea pentru fizică?Fizica mi-a plăcut încă din gimnaziu. Însă, m-am deschis mai mult în liceu, datorită unui profesor minunat de la Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti", din Craiova, domnul Ştefan Brînzan. De la dumnealui, oricine înţelegea fizica, fără efort, datorită modului unic în care ne punea fizica pe tavă. El mi-a salvat viaţa, la propriu, insistând să facem sport pentru a putea avea rezultate şcolare bune. Eu sufeream atunci de o boală la inimă care îmi interzicea să fac sport, dar tocmai aşa am vindecat-o şi apoi am putut să trăiesc cu adevărat. Odată sănătos, rezultatele au venit de la sine. Cum ai început proiectele ŞtiintaAzi.ro şi FizicaParticulelor.ro? Care au fost motivele pentru care le-ai iniţiat?Prin experienţa canadiană am înţeles importanţă de a face ceva concret, de a fi întreprinzător, de a-ţi propune ceva şi de a acţiona. Astfel, am lansat primul portal care promovează fizica particulelor elementare din România, fizicaparticulelor.ro, iar după jumătate de an am lansat stiintaazi.ro, un proiect dedicat ştiinţei, în general. Acum doi ani şi ceva nu existau ştiri de ştiinţă în presa din România, iar stiintaazi.ro a fost unul dintre foarte puţinele site-uri care ofereau astfel de ştiri. Am strâns o echipă de voluntari, iar împreună menţinem şi un forum, unde răspundem la întrebări sau teme pentru şcoală. Scriem articole de popularizare a ştiinţei, curiozităţi, biografii, aplicaţii ale ştiinţei în viaţa de zi cu zi. Am ajuns la 2.500 de cititori unici, pe zi. Proiectul este cel mai mare site dedicat ştiinţei din România şi este non-profit, bazat pe voluntariat. Ce îţi propui prin intermediul acestora?Scopul este de a transmite pasiunea pentru ştiinţă publicului roman, de a informa corect ştiinţă, de a ajuta elevi cu informaţii despre studii în străinătate şi pentru a rezolva probleme de la teme. Deşi nu le rezolvăm efectiv, ci le oferim sugestii preţioase acelor care au încercat deja să rezolve problema şi s-au împotmolit. Ce loc consideri că ocupă ştiinţa în societatea românească? Care sunt, în opinia ta, punctele slabe şi punctele forte?Ştiinţa lipseşte aproape în totalitate din societatea românească. Există doar mici oaze de ştiri de ştiinţă şi emisiuni. Populaţia nu are spirit critic, crede tot ce i se spune. Pseudoştiinţa este însă în floare. Suplimente alimentare sunt vândute drept medicamente. Meseria de astronom nu este în carta oficială a meseriilor din România. Lumea iese în stradă afirmând că actele de identitate biometrice au pe ele cifra 666, deşi este fals. Teoria evoluţiei, prin selecţie naturală, nu se predă în şcoli şi lumea crede că oamenii există dintotdeauna, în forma de astăzi. Parlamentarii români susţin că există atacuri energetice, de bioenergie şi efecte paranormale. Nu e de mirare că ştiinţa nu este finanţată suficient. Dar există o rază de speranţă. În ultimii ani, finanţarea cercetării a crescut, iar România se aliniază uşor la experimente ştiinţifice internaţionale. Dar cercetătorii români încă nu ştiu să coboare din turnul de fildeş şi să comunice cu publicul. Să explice ce studiază, de ce e fascinant pentru cunoaştere şi important pentru nivelul de trai. Ce poţi spune despre seria de conferinţe pe care le-ai organizat prin mai multe licee din România? Cât de importante sunt întâlnirile între elevi şi profesionişti, înainte de înscrierea la facultate?În decembrie 2007 am avut prezentări despre fizica particulelor elementare, la şapte licee din Arad, Timişoara, Craiova şi Bucureşti. În decembrie 2008 am realizat alte prezentări la Arad şi Timişoara. Profesorii erau foarte încântaţi, iar dintre elevi erau câţiva, de la fiecare liceu, care erau foarte încântaţi şi rămâneau la discuţii, punând tot felul de întrebări interesante. Este foarte important ca cercetătorii să meargă în licee şi să vorbească elevilor, ca aceştia aă ştie despre existenţa domeniului respectiv, să afle ce oportunităţi de carieră sunt şi să le reaprindă entuziasmul pentru ştiinţă. Altfel, ajungem în situaţia în care aproape toată lumea fuge de fizică, chimie sau biologie, fără să ştie că în domeniile ştiinţifice slujbele sunt sigure (dacă nu în lumea academică, atunci în lumea marilor întreprinderi sau a băncilor) şi că acestea le aduc un trai sigur şi decent. Cum ai descrie interesul tinerilor pentru ştiinţă şi în ce măsură consideri că este încurajat în şcoli, de părinţi, de societate?Interesul tinerilor pentru ştiinţă este tot mai scăzut. Societatea nu încurajează educaţia, nu spune lucrurilor pe nume: că acum România trăieşte doar din împrumuturi, cu care cumpără produse făcute în alte ţară. Că sistemul acesta nu va dura, că va veni o criză încă şi mai profundă şi că nu pot să fie toţi în ştiinţe sociale sau politice, că o ţară creşte prin oameni de ştiinţă şi ingineri. Atât timp cât România nu înţelege asta, va rămâne săraca Europei, o piaţă de desfacere pentru industriile vestice. De ce ai ales să te specializezi în fizică particulelor elementare?Când eram în liceu, am citit, într-o zi, în revistă Magazin Albastru, despre cum cercetătorii doresc să caute "particula lui Dumnezeu", pe numele ştiinţific bosonul Higgs. Nu am înţeles din articol ce are această particulă aşa de important încât să o numească oamenii de ştiinţă metaforic "a lui Dumnezeu". Dar, întrebarea a rămas, şi, ulterior, am aflat despre acceleratorul Large Hadron Collider (LHC), care urma să fie inaugurat cam atunci când urma să încep eu doctoratul şi de la care se aştepta o revoluţiei în fizică, o revoluţie a modului în care înţelegem Universul. Am studiat în Franţa primii doi ani la o politehnică, dar în anul trei m-am mutat la fizică şi acolo am avut grijă să fac stagiul de cercetare chiar la unul dintre experimentele de la acceleratorul LHC, ocazie cu care am vizitat şi CERN-ul. Apoi, am căutat un alt stagiu de cercetare în fizică particulelor şi am ajuns în Japonia. Am candidat la masterat pe acelaşi subiect şi am ajuns la laboratorul Fermilab, prin intermediul universităţii McGill. Ce anume se studiază în acest domeniu?Fizică particulelor elementare este ştiinţa care îşi propune să ne înveţe cum se construieşte Universul nostru, dacă ar fi o prăjitură. Care i-ar fi ingredientele şi care i-ar fi reţeta. Ingredientele sunt particulele elementare, adică cele care nu mai sunt formate din nimic altceva, doar câteva la număr, dar care, puse în diverse combinaţii prin intermediul reţetei, creează tot ceea ce vedem în jurul nostru. Reţeta este formată din patru forţe sau interacţii elementare, care nu pot fi descompuse în alte interacţii mai simple, dar care fac ca particulele elementare să interacţioneze între ele pentru a creea tot ce vedem în jurul nostru. Două dintre ele ne sunt foarte cunoscute: gravitaţia - care ţine planetele în jurul Soarelui, Soarele în galaxie, galaxiile în grupuri de galaxii şi forţa electromagnetică - care ţine atomii în molecule şi electronii în atomi. Apoi, sunt alte două forţe mai puţin cunoscute: forţa nucleară tare - cea care ţine împreună protonii şi neutronii în nuclee şi cea care dă energie Soarelui prin fuziune nucleară; forţa nucleară slabă - care permite atomilor să se schimbe dintr-un tip în altul, producând dezintegrări radioactive ale unor atomi - ceea ce dă căldura interiorului Pământului şi, totodată, fără de care energia Soarelui nu ar putea fi produsă. Fizica particulelor elementare este cea mai de succes teorie construită vreodată de umanitate, fiind verificată la trei zecimale precizie de experimente, iar în unele cazuri chiar cu 10-15 zecimale prezicie. Cu toate acestea, nu a explicat încă tot şi se aşteaptă, în curând, o nouă revoluţie în înţelegerea fundamentală a Universului. Ce te-a determinat să-ţi axezi cercetarea pe găsirea experimentală a bosonului Higgs, cunoscută şi sub numele de “particula lui Dumnezeu”?Una dintre chestiunile încă neexplicate de teoria actuală este că particulele elementare au masă. De exemplu, particulele de lumină (denumite fotoni) nu au masă (sau au o masă zero) şi de aceea ei merg mereu doar cu viteza luminii. O particulă de lumină nu poate fi în repaus. Pe de altă parte, electronul, o altă particulă elementară, are masă. Dacă nu ar avea, atunci nu ar putea să se mişte cu o viteză relativ mică în atom, ci s-ar mişca doar cu viteza luminii. Atunci, ar zbura din atomi, atomii nu s-ar putea forma şi noi nu am exista. Cu alte cuvinte, dacă e să înţelegem de ce Universul este aşa cum este şi noi existăm în el, trebuie să înţelegem de ce eletronii şi alte particule asemenea lui au masă. Ei bine, teoria curentă explica această prin intermediul unei "peticiri" teoretice de acum 45 de ani, anume mecanismul Higgs. Acesta spune că Universul, chiar acolo unde este vid, prezintă o vâscozitate pentru particulele elementare care se plimbă pe acolo.Ca la o cursă cu obstacole, unele particule sunt frânate mai mult şi unele mai puţin. Primele sfârşesc prin a avea o masă mai mică şi celelalte o masă mai mare. Iar pentru a testa experimental dacă această teorie este corectă, este necesar să fie confirmată experimental o altă predicţie a teoriei, anume existenţa unei noi particule elementare, denumită bosonul Higgs. Când un laureat al premiului Nobel, Leon Lederman, a scris o carte de popularizare despre bosonul Higgs, editorul sau nu a acceptat un titlu aşa prozaic, ci a dorit ceva cu impact mediatic. Şi a numit-o "The God Particle", adică "particula zeu" sau "zeul particulelor", căci ar fi aceea care ar da masa celorlalte particule. Presa din România a tradus-o însă "particula lui Dumenzeu" şi de atunci aşa i-a rămas numele în limbajul public. Câţi cercetători caută, în acest moment, bosonul Higgs? În prezent, există o cursă acerbă, dar colegiala, pentru descoperirea bosonului Higgs între experimentele de la acceleratorul Tevatron din SUA şi cele de la acceleratorul LHC din Europa. Acceleratorul Tevatron a funcţionat timp de 20 de ani şi se află la sfârşitul vieţii sale. Acceleratorul LHC este însă mai puternic, poate mai multe, dar are nevoie de timp pentru a merge ca pe roate, iar detectoarele să fie bine înţelese şi calibrate. Cursa este, aşadar, acerbă, dar în câţiva ani se va putea răspunde în sfârşit la această întrebare deja veche de 45 de ani: există sau nu bosonul Higgs? Dacă nu el, atunci poate altceva asemănător lui care dă masă materiei? Căci, dacă materia nu ar avea masă, noi nu am exista. Cele două experimente, de la acceleratorul Tevatron, au fiecare cam 600 de cercetători, cu câte 100 de persoane dedicate căutării bosonului. Este un experiment foarte greu, echivalent cu a căuta un ac în miliarde de care cu fân. Dar cercetătorii împing limitele tehnologiei şi pe cele ale analizei statistice a datelor, pentru a găsi această particulă rară şi preţioasă. Vânătoarea a început încă de acum 45 de ani, iar teritoriul unde bosonul Higgs s-ar putea ascunde s-a tot micşorat. Dar abia acum este la orizont perspectiva ca întregul teritoriu să fie cartografiat şi să se răspundă clar dacă există sau nu bosonul Higgs.

CUTREMUR in televiziunea din Romania! A demisionat, acum cateva minute! Mesaj transant al vedetei TV

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Canada

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI