Evenimentul Zilei > Actualitate > Un roman-canadian bate cu pasul America Centrala (II)
Un roman-canadian bate cu pasul America Centrala (II)

Un roman-canadian bate cu pasul America Centrala (II)

Continuam expeditia costaricana in timp real alaturi de Bogdan. Primele lectii de spaniola. Vecinii norvegieni jefuiti sub amenintarea pistolului. Prieteniile se leaga spontan. Pe buza craterului unui vulcan adolescent. Miros de sulf si aburi sub presiune.

„Nu stiam nici de ce a trebuit sa ne trezim cu noaptea in cap, nici incotro urma sa mergem.”

Asadar am pornit pe jos prin Alajuela. Un orasel atat de mic, ca l-am parcurs de la un capat la altul in mai putin de o ora la pas de plimbare. Oboseala drumului si lipsa de somn m-au facut sa intrerup din scurt plimbarea si sa ma intorc la pensiune.

Am avut ocazia sa stau putin de vorba cu Carlos si sa ne cunoastem mai bine. Faza tare e ca el nu vorbeste engleza, dar o intelege, iar eu nu vorbesc (inca) spaniola, dar o inteleg. Asa ca am reusit sa purtam o conversatie destul de coerenta si am aflat, cu oarecare surprindere, ca hotelierul Carlos fusese profesor de spaniola. Normal ca am profitat de situatie si l-am convins instantaneu sa inceapa cu mine prima lectie. In felul asta, in cateva zeci de minute, am pus bazele invatarii spaniolei.

In timp ce ma chinuiam cu pronuntia cuvintelor, la masa noastra s-a asezat un cuplu din Germania. Am ras si am povestit o multime de intamplari haioase fara sa ne dam seama ca se facuse deja aproape miezul noptii.

Am fost intrerupti de girofarurile unei masini de politie care a oprit in fata pensiunii. Din masina a coborat o pereche de norvegieni. Nu mi-a venit sa cred atunci cand ne-au povestit cum au fost jefuiti sub amenintarea pistolului, la nici doua blocuri distanta de locul unde ne aflam. M-am convins ca povestile de groaza pe care le citisem pe Internet nu erau exagerari. Partea buna cu norvegienii e ca nu aveau pasapoartele la ei si nici o suma prea mare de bani.

Lucrul care ii supara cel mai tare era ca li se furase ghidul de calatorie! Vazand ca victimele jafului nu luau lucrurile in tragic, am continuat sa radem si sa povestim. Oboseala ne-a rapus pana la urma si ne-am spus noapte buna. Inainte de a ne desparti, nemtii m-au intrebat daca vreau sa ma alatur lor intr-o aventura pe care o aveau planificata pentru a doua zi. Avand un „program” atat de flexibil, cum puteam sa zic nu?

Miercuri dimineata, pe la 6, toti locatarii pensiunii erau treji si gata sa o ia la picior catre cine stie unde. Nu stiam nici de ce a trebuit sa ne trezim cu noaptea in cap, nici incotro urma sa mergem. Am pornit in directia muntelui si am inceput ascensiunea. Pe drum, companionii mei mi-au explicat ca dimineata devreme era singurul moment al zilei cand cerul nu era innorat.

Daca stau sa ma gandesc, la 2500 de metri altitudine, prezenta norilor e ceva firesc. Am ajuns la portile parcului national inca inaintea deschiderii, iar pe drum ne-am imprietenit cu o familie, tata si fiica, veniti tocmai din Olanda. Acum pot sa spun ca ideea nemtilor de a porni atat de devreme a fost excelenta. Autobuzele gemand de turisti nu au sosit decat dupa ora 10, asa ca am avut parcul national numai pentru noi pentru cateva ore bune.

Vulcanul Poas s-a nascut abia in 1971. Craterul urias era plin cu apa ce emana un intepator miros de sulf. Poas isi manifesta nelinistile tineretii emanand fum si abur sub presiune incontinuu. Uitandu-ma in jur, m-am descoperit in mijlocul unei scene ireale. Pe buza craterului, deasupra norilor care incepeau sa se adune alergandu-se furiosi unii pe altii, lovindu-se cap in cap.

Citeste prima parte a jurnalului aici
 

Ma numesc Bogdan Stadniciuc, m-am nascut la Bucuresti si am trait in Romania pana in 1993. De-a lungul intregii mele copilarii, am calatorit prin toata tara cu parintii si bunicii mei. Cred ca asa am ajuns sa iubesc aventura drumurilor.

In 1993 ne-am stabilit in Canada. Am intrat in rutina scolii, liceul si universitatea legandu-ma de casa pentru multi ani. Absolvirea cursurilor mi-a oferit prilejul primei calatorii cu rucsacul in spate. In 3 luni am strabatut aproape intreaga Europa.

Urmatori i sase ani i-am petrecut lucrand in domeniul financiar fara ca dorinta de a calatori sa ma paraseasca vreo clipa. Si cand vorbesc despre calatorii, nu ma gandesc la iesiri de o saptamana intr-o statiune all-inclusive.

Intr-un final, am decis sa sacrific putin din existenta mea personala si profesionala pentru a porni in cautarea lui „Pura Vida!”.

Sursa articolului Ziarul Acasa

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News